Primarul Nicolae Robu a oferit în cadrul conferinţei de presă de la PNL Timiş, mai multe rezoluţii pentru anul 2014 când vine vorba de oraşul Timişoara.
Finalizarea subpasajului Michelangelo
„Subpasajul Michelangelo este într-o fază avansată de realizare şi am toată încrederea că el va fi finalizat în termenul stabilit prin contract. Perioada critică a fost depăşită, nu ar trebui să apară nici un motiv care să ne creeze dificultăţi”
Continuarea campaniei de reabilitare a străzilor din oraş
„Campania dusă în 2013 pentru reabilitarea străzilor din oraşul nostru trebuie continuată în 2014. Anul viitor vom reabilita atât străzile principale cât şi cele secundare, amplasate în toate zonele – centrale şi periferice”
Reabilitarea trotuarelor, pistelor de biciclete, spaţiilor verzi şi locurilor de joacă
„Vom continua la o intensitate şi mai mare să reabilităm trotuarele oraşului şi să amenajăm spaţii verzi şi locuri de joacă pentru copii”
Parcări supraterane
„În spatele magazinului Bega (dacă primăria va scăpa de procesul legat de acest teren în favoarea acesteia) vom face primul smart – parking, parcare etajată cu urcare pe vertical luată după modelul asiaticilor”
„Parcare supraterana clasică în parcul Brătianu în locul celor două baterii de garaje care se va face fără să se strice imaginea zonei sau să se distrugă spaţiul verde.”
Începerea construcţiilor la unul din pasajele Jiul, Solventul sau Popa Şapcă
„În primăvară începe licitaţia pentru execuţia a cel puţin unuia dina ceste trei subpasaje. Dacă vom putea vom ataca două proiecte deodată, dar nu vom bloca simultan trecerea sub calea ferată în ambele zone”
Noi poduri peste râul Bega
„Vom da drumul la studiile de fezabilitate, proiecte tehnice şi documente de execuţie pentru câteva noi poduri. Timişoara are nevoie urgentă de un nou pod la Solvenul Jiul, la Bobalna şi cel puţin un nou pod, mai degrabă două în vecinătatea podului Decebal. Când vom avea minim patru sau cinci poduri noi, atunci oraşul va fi mult mai uşor de parcurs în orice direcţii şi nu vom mai avea probleme la traversarea Begăi”