Primarul Timișoarei, Nicolae Robu, a făcut bilanțul realizărilor sale și a instituției pe care o conduce, însă nu a omis ca, pe final, să transmită un mesaj tuturor timișorenilor și nu numai lor, cu ocazia finalului de an.
Din bilanțul primarului capitalei Banatului nu lipsesc kilometri de asfalt turnat pe șoselele orașului sau pe trotuarele distruse, miile de copaci plantați și multe alte proiecte finalizate sau nu, de-a lungul mandatului de primar, nu doar pe 2014.
Mai jos puteți citi întregul mesaj postat de Nicolae Robu, pe Facebook:
”Stimaţi şi dragi timişoreni,
Încheiem încă un an împreună şi pot să vă spun că 2014 a fost un an bun pentru Timişoara: am realizat investiţii de sute de milioane de lei! Frontul de lucru a fost extrem de larg, pe tot parcursul anului. Am avut, însă, grijă, să finalizăm cât mai multe lucrări, investiţii importante pentru oraş. Putem spune, acum, după doi ani şi jumătate de mandat, că ne mândrim cum arata Piaţa Agroalimentară Iosefin, Bd. Văcărescu din vecinătatea sa, Piaţa Bălcescu, apoi străzile de prima categorie de mărime: Porumbescu, Babeş, Eroilor, Sudului, Orion, Cluj, Arieş, Pârvan, Coposu, Calea Aradului, Calea Torontalului, Divizia 9 Cavalerie, Demetriade, str. Stan Vidrighin, partea centrală dedicată liniilor de tramvai şi una din părţile laterale cuprinzând două benzi de carosabil, trotuar, pista de biciclete şi spaţiu verde cu iarba şi pomi pe str. Ştefan cel Mare şi multe-multe altele.
De asemenea, e aproape gata Piaţa Libertăţii şi Pasajul Subteran Michelangelo.
Am realizat sute de lucrări de alimentare cu apă şi canalizare, reparaţii de drumuri, iluminat public, trecere în subteran a reţelelor de cabluri. Bilanţul succint în cifre este:
– 110 kilometri de carosabil reabilitat/modernizat/nou realizat pe 258 de străzi;
– 56 de kilometri de trotuare reabilitate/noi pe 145 de străzi;
– 3.700 de noi locuri de parcare amenajate;
– 54 de kilometri de noi piste de biciclete pe 39 de străzi;
– zeci de kilometri de reţele de canalizare şi de alimentare cu apă reabilitate/noi;
– 11 clădiri, monumente și fântâni iluminate artistic;
– 5 clădiri construite/reabilitate/modernizate;
– 3.900 arbori plantaţi pe 242 de străzi, 145.000 de arbuşti pe 513 străzi şi 880.000 de flori.
Anul 2014 a fost bun şi pentru că am finalizat două noi centre pentru stimularea investiţiilor şi crearea de noi locuri de muncă: Incuboxx cu 54 de spaţii pentru firme şi Incubatorul de afaceri de la Dumbrăviţa. Domeniul serviciilor sociale are, din 2014, două centre nou amenajate: Centrul de zi pentru copii cu dizabilităţi “Podul Lung” şi Centrul de zi pentru persoane aflate în dificultate „Ioan Plavoşin”, precum şi un bloc cu 109 locuinţe sociale din care 20 cu două camere şi 89 cu o cameră. În domeniul medical, s-a renovat cea mai veche clădire de spital, cea în care funcţionează Clinica de Oftalmologie, ajunsă, în plin centrul oraşului, în ultimul hal şi s-au făcut o mulţime de alte reparaţii şi dotări excepţionale la toate cele 3 spitale aflate în jurisdicţia Primăriei. S-a început construcţia unei clădiri cu 8 niveluri pt Spitalul de Copii şi ne mândrim cu asta. NE MÂNDRIM, DE ASEMENEA, CA 3 CLĂDIRI IMPORTANTE, UNA ÎN CARE FUNCŢIONEAZĂ CLINICA DE CHIRURGIE A SPITALULUI DE COPII ŞI DOUĂ ÎN CARE FUNCŢIONEAZĂ CLINICA DE BALNEO-FIZIOTERAPIE A SPITALULUI MUNICIPAL AU FOST DEFINITIV CÂŞTIGATE DE NOI DE LA ŢIGANI, ÎN INSTANŢĂ! Am investit masiv de asemenea în educaţie şi vom înveşti în continuare, o mulţime de lucrări fiind în derulare în multe dintre şcolile şi grădiniţele oraşului, cele mai ample la liceele Lenau, Loga şi Calderon şi la Şcoala Generală 22. Am realizat o fântână cu jocuri de apă şi lumini, pentru bucuria locuitorilor Cartierului Soarelui şi vizitatorii săi.
Am susţinut masiv cultura şi sportul, mai mult ca oricând. Echipa de rugby a oraşului a câştigat Cupa României, iar echipa de fotbal -ACS Poli- a încheiat prima parte a campaniei de revenire în Liga 1 pe locul 1 cu 7 puncte avantaj şi un joc spectaculos, cu multe goluri.
Ar mai fi multe de spus, dar dv. vedeţi zi de zi tot ce se întâmplă în oraş, dincolo de vorbe!
Dragi timişoreni,
Dragi prieteni de oriunde,
Cu ocazia Anului Nou, vă doresc un călduros LA MULŢI ANI, cu sănătate, noroc, prosperitate, pace în suflete şi succese în toate!”