Primarul Robu revine asupra deschiderii traficului pe Michelangelo cu o „mică” dezinformare! De ce?

- Advertisement -

Aşa cum v-am demonstrat încă de dimineaţă, traficul pe Podul Michelangelo şi prin Piaţa Leonardo da Vinci este departe de a fi reluat întrucât pe legătura dintre noul sens giratoriu şi strada Cluj, abia se turna cimentul, care are nevoie de o perioadă de câteva zile pentru a se usca, mai apoi fiind necesară turnarea stratului de legătură, unul gros care face trecerea de la cel de beton, la stratul de uzură de asfalt.

După toate acestea, edilul Timişoarei a anunţat „oficial”, prin intermediul unui comunicat de presă, că este, totuşi, imposibilă reluarea traficului prin zonă.

„Stimaţi timişoreni,

La ora actuală, intersecţia Michelangelo, reamenajată:
1. după schimbarea tuturor celor 9 reţele-magistrale de utilităţi aflate până la 15 metri adâncime;
2. după ranforsarea podului;
3. după construirea structurii de rezistenţă din beton armat a viitorului subpasaj auto, ai cărei pereţi ajung până la adâncimea de 20 metri,
este total asfaltată.

Prin urmare, ar fi fost posibil să deschidem astăzi traficul în zonă, pe axa Sud-Nord, pe traseele finale.

Am optat, totuşi, să nu deschidem, întrucat:
– pe pod, încă nu sunt montaţi parapeţii;
– gurile de canalizare nu sunt aliniate la nivelul asfaltului;
– peste câteva zile trebuie să se toarne stratul de asfalt de uzură.

Consider ca aceasta este poziţia responsabilă, detaşată de tot ce se întamplă pe scena politică -alegeri, etc.- şi de orice altceva străin de interesele bunului mers al acestui greu proiect, cel mai important pe care l-a avut Timişoara vreodată, respectiv pe care îl are.

Vă asigur, stimaţi timişoreni, că greul a trecut şi că e o chestiune de zile până când zona Michelangelo va fi funcţională din nou pe axa Sud-Nord, de data aceasta pe varianta finală, implementată până la nivel de detaliu.

Vă mulţumesc şi cu această ocazie pentru pacienţă şi pentru că mi-aţi fost alături. Contez pe dv. şi în continuare şi vă rog ca şi dv. să contaţi pe mine!” se arată într-un comunicat semnat prof.univ.dr.ing. Nicolae Robu.

Aşa cum se poate viziona în imaginile surprinse de colegul nostru sâmbătă în jurul prânzului (vezi foto sus, sau click pe link), şantierul era un adevărat furnicar, dar spre strada Cluj de-abia se turna betonul, iar edilul susţine, cu toate acestea faptul că „intersecţia este total asfaltată”. De ce? Nu ştim, dar poate vom afla, căci asfaltul nu-l vedem!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Articole asemănătoare

Din aceeași categorie

VIDEO Accident sub nasul primarului Nicolae Robu, (și) din cauza semafoarelor nefuncționale

Șoferul unui vehicul care se deplasa pe Bd. C.D....

Bestia care a tarat un caine cu masina pe asfalt, identificata de IPJ Timis

Bărbatul care a târât cu o mașină de teren...

INTERZIS prin Pasajul Michelangelo. Cât vor ocoli şoferii timişoreni zona

Traficul prin pasajul Michelangelo va fi închis, a anunţat...

Restricții de circulație în Timișoara: se închid pasajele Michelangelo și Jiul

Restricții de trafic pentru șoferii timișoreni. Aceștia nu vor...