Până ieri antrenor al Petrolului Ploieşti, Cosmin Contra îşi vede acum visul cu ochii. Cea mai mare dorinţă a tânărului tehnician timişorean era să ajungă să antreneze o echipă în Spania, iar aceasta s-a îndeplinit. Fostul jucător de la Poli Timişoara devine astfel primul antrenor român din istoria campionatului spaniol.
Cu un contract care-i asigură 600.000 de euro salariu stagional, „Guriţă” devine unul dintre cei mai tineri antrenori ai campionatului spaniol, oficializarea înţelegerii dintre gruparea iberică şi antrenorul român urmând a se oficializa astăzi. Contra va fi prezentat oficial la Getafe în cadrul unei conferinţe de presă care va avea loc la ora 14:00, ora României, tehnicianul urmând a parafa un contract pe o perioadă de doi ani şi jumătate.
Prima echipă antrenată de Contra. în cariera de tehnician, a fost chiar Poli Timişoara pe care a condus-o timp de 11 etape în sezonul 2010-2011, fiind demis la finalul turului după un conflict cu patronul Marian Iancu. „Guriţă” nu pierduse niciun meci în campionat şi lăsa echipa pe locul secund în clasament.
Foto:epochtimes-romania.com