ASR Principele Radu al României lansează „Trei poduri peste lume” la Timişoara

- Advertisement -

„Trei poduri peste lume. Consemnări între anii 1982 şi 2003” a Principelui Radu al României este un jurnal „pe sărite“, în care aventură spirituală a actorului care duce texte româneşti şi străine pe meridianele (şi scenele) lumii se împleteşte cu destinul omului de stat, devenit membru al Casei Regale a României. Misiunea sa, aceea de a purta numele şi spiritualitatea românească în lume, de a fi mesager al ţării pentru reintegrarea ei în familia căreia de drept îi aparţine, lumea democratică, devine un sens şi o datorie umană, pe care o îndeplineşte cu devotament alături de întreaga Familie Regală a României.

Cele trei poduri din titlul cărții fac referire la trei treceri diferite, simultane și fundamentale în viața Alteței Sale Regale: trecerea de la un mileniu la altul, trecerea de la România comunistă la lumea liberă, trecerea de la condiția de actor la cea de principe regal.

Alteţa Sa Regală Principele Radu al României va lansa miercuri, 23 octombrie 2013, ora 17.00, la Librăria Cărtureşti din Iulius Mall Timişoara volumul „Trei poduri peste lume.Consemnări între anii 1982 și 2003”, editat de Curtea Veche Publishing. Lansarea din Timișoara continuă turneul de promovare a volumului în țară, fiind precedată de evenimente similare în Buzău, Alba Iulia, București și Arad. Volumul este disponibil pe  www.curteaveche.ro şi în librăriile din ţara poate fi achiziţionată la preţul de 35 de lei.

 

sursa foto:adevarul.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Articole asemănătoare

Din aceeași categorie

Expozitie internationala si concurs la Iulius Mall. Puteti admira peste 100 de pisici din toate rasele

Weekend special pentru iubitorii de pisici din Timişoara. Peste...

Trafic restricţionat în jurul Iulius Mall, până la finalul verii. Cum se va circula prin zonă

Veşti proaste pentru şoferii care au drum des prin...

Farmec deschide primul magazin Gerovital din Timișoara, la Iulius Mall

Farmec, cel mai important producător român de cosmetice, continuă...

Our Body, gata de oaspeți la Timișoara

Pentru că românul s-a născut poet şi ştie pe...