Un tânăr timişorean a fost surprins în flagrant de către jandarmii Grupării Mobile din Timişoara, în timp ce încărca bidoanele cu motorină sustrasă dintr-un autocar, în maşina personală.
În seara zilei de joi, 4 februarie a.c., în jurul orei 19.15, un echipaj de jandarmi din cadrul Detaşamentului 2 Jandarmi Mobil, aflat în serviciul de patrulare în zona de sud a municipiului Timişoara, a observat o persoană de sex masculin care sustrăgea combustibil dintr-un autocar parcat în spatele unei benzinării de pe str. Mareşal Constantin Prezan.
La faţa locului, jandarmii au stabilit că bărbatul, S.G.I. în vârstă de 37 de ani, domiciliat în Timişoara, era conducătorul autocarului care aparţine unei societăţi de turism din oraş. Acesta tocmai îşi terminase cursa şi s-a gândit că ar fi bine să îşi alimenteze autoturismul personal cu motorină. În primă fază, în portbagajul PASSAT-ului acestuia cu numere de înmatriculare provizorii de Germania, jandarmii au găsit două bidoane de 30 litri fiecare, după care au mai scos încă două, din cala autocarului.
Jandarmii timişoreni au inventariat recipientele găsite pline la faţa locului, în care se găseau aproximativ 120 de litri de combustibil precum şi un furtun în lungime de 6 metri cu care bărbatul sustrăsese combustibilul.
Bărbatul, împreună cu cei 120 de litri de combustibil, a fost condus la sediul unităţii de jandarmi, motorina urmând a fi predată ulterior, societăţii păgubite.
Celui în cauză i-au fost întocmite actele de sesizare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, cercetările fiind continuate de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Timişoara.