La data de 04 aprilie a.c., peste 300 de poliţiştii au întreprins, pe raza județului Timiş, măsuri pentru asigurarea ordinii publice și a siguranţei civice. La acțiune au participat efectivele de poliţie de ordine publică, rutieră, investigarea fraudelor, investigaţii criminale, intervenţie rapidă, poliţie transporturi, subofiţeri jandarmi, precum şi reprezentanţi ai I.T.M., O.P.C., A.N.A.F. şi D.S.V.S.A.
Agenții au acţionat pentru prevenirea şi diminuarea infracțiunilor în domeniul comercializării băuturilor alcoolice, tutunului şi produselor din tutun, protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite, documentarea activităţii infracţionale a grupărilor nestructurate, verificarea legalităţii transportului rutier de mărfuri şi persoane.
Astfel, au fost controlate 53 de unităţi comerciale, iar vizate au fost în mod deosebit cluburile de noapte și saloanele de masaj erotic. În plus, au fost verificate aproape 300 de autovehicule. În total au fost constatate 19 infracţiuni şi aplicate 353 de sancţiuni contravenţionale în valoare de peste 100.000 de lei. Totodată, ca măsură complementară în cadrul dosarelor penale întocmite şi a sancţiunilor contravenţionale aplicate, au fost confiscate bunuri în valoare de aproape 18.000 de lei. De asemenea, au fost reţinute în vederea suspendării 16 permise de conducere şi retrase 6 certificate de înmatriculare.