Poliţiştii locali din cadrul Serviciului Inspecţie Comercială au efectuat şi în aceste zile verificări la societăţile comerciale care îşi desfăşoară activitatea în perimetrul Campusului Universitar din Timişoara şi care sunt obligate să respecte prevederile HCL 193/2013 referitoare la condiţiile de desfăşurare a activităţilor comerciale, de alimentaţie publică sau prestări servicii în zona delimitată.
Una din principalele prevederi din actul normativ se referă la comercializarea de băuturi alcoolice în perimetrul Campusului Universitar care este interzisă. Astfel, la fiecare control s-a constatat că angajatii societătii Illinois Com SRL nu respectă această prevedere, motiv pentru care şi de această dată s-a întocmit proces-verbal de sancţionare în valoare de 2.500 lei.
Sancţiunea aplicată astăzi este a 17-a amendă aplicată acestei societăţi comerciale, firma cumulând într-un an de zile amenzi însumând 35.000 de lei, anunţă Poliţia Locală Timişoara.