Robu: Antrenorul Ionuț Popa ar trebui să se mai și abțină. Jucătorii din Timișoara să ia exemplu de la Dinamo și Iași

- Advertisement -

Răbdare din partea jucătorilor şi puţin mai mult tact în declaraţii. Asta cere primarul Timişoarei, Nicolae Robu,din partea ACS Poli. După ce aseară Ionuţ Popa anunţa că este posibil ca echipa să renunţe la Liga 1, din lipsa banilor pentru plata salariilor, primarul Nicolae Robu, s-a arătat sceptic cu privire la ipoteza avansată de Ionuţ Popa.

„Antrenorul ar trebui să se mai abţină de la declaraţiile neinspirate pe care uneori le face. Eu îl aprecieze pe Ionuţ Popa. Se ştie foarte bine că eu mi-am dorit să îl aducem antrenor şi în primul rând mi se datorează mie că este antrenor la Poli. A făcut treabă foarte bună aici şi sunt convins că va face şi în continuare, dar deocamdată îl mai ia gura pe dinainte cum se spune. (…) Până la urmă nu putem explica jocul foarte slab şi rezultatele foarte slabe, dar repet, după jocuri slabe, chiar dacă arbitrul ne-a dezavantajat în meciul cu Steaua, nu putem spune că am jucat bine, iar aseară am jucat foarte prost. E adevărat că am avut ocazii, însă, să nu uităm, Astra de acum nu mai are lotul de acum un an şi am luat-o cu 3-0.Nu se pot explica asemenea prestaţii slabe prin lipsa banilor, că venim oricând cu exemplul Iaşi, cu exemplul Dinamo. Au fost perioade în care şase sau şapte luni nu şi-au luat salariile. Aici sunt restanţe de patru luni şi nu de cinci cum se plusează. Nu e nimeni vinovat pentru aceste restanţe. Atâta poate Timişoara la ora actuală pentru că din păcate nu se iese cu publicitate prin Poli, la nivelul la care eu m-aş aştepta”, a mai spus Robu. Edilul a explicat și că declarațiile și speculațiile pe tema salariilor mari primite de jucătorii nou veniți la Poli nu sunt adevărate. Conform primarului Timișoarei, la Timișoara ar exista un singur salariu de 6.000 de euro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Articole asemănătoare

Din aceeași categorie

Traian Stoia: „Costurile promovării ACS Poli Timișoara vor fi considerabile”

Traian Stoia este de părere că retrogradarea lui ACS...

Patru fotbalişti noi în probe la Poli. Un atacant de la PSG a făcut spectacol încă din prima zi

Joi, 24 octombrie 2013, Aurel Şunda a comandat un...