Pentru îmbunătăţirea traficului urban şi periurban, ADR Vest şi primăriile din Timişoara şi Ghiroda au semnat un contract ce prevede prelungirea liniei de legătură dintre cele două localităţi.Troleibuzul va circula după un program optim, ce se va adapta la nevoile cetăţenilor, iar prin intorducerea lui vor fi scoase din funcţiune două autobuze pe carburant.
Întrebat despre o posibila înlocuire a troleibuzelor în cauză, ce vor circula pe o distanţă mai mare odată cu demararea proiectului, edilul-sef a explicat că acest lucru nu îi stă lui „în putere”, iar dacă ar fi „să arătăm cu degetul”, statul român este singurul vinovat.
„Pe proiectele din programele europene 2007-2013 pentru România, nu s-a permis achiziţionarea mijloacelor de transport în comun. Doar modernizarea, extinderea sau crearea de noi sisteme de transport în comun, ca infrastructură şi ca mijloace de transport. A fost o proastă negociere a statului român, pentru că Ungaria spre exemplu, Polonia şi alte ţări au avut posibilitatea să achiziţioneze şi mijloace de transport (tramvaie, troleibuze, autobuze) […] Nu ştim cu certitudine dacă pe programele 2014-2020, România va putea beneficia de astfel de proiecte. Informaţiile neoficiale pe care le avem ne spun că vor fi eligibile şi mijloace de transport în comun în perioada următoare şi, desigur, pe asta ne bazăm când afirmăm că vrem să cumpărăm 100 de tramvaie noi, 100 de autobuze cu motor electric şi să actualizăm şi parcul de troleibuze. Studiile făcute, analizele interne arată că troleibuzele vor face faţă”.
Primarul Nicolae Robu, a mai explicat şi că orice achiziţie publică necesită o perioadă de timp, indiferent dacă în ceea ce priveşte proiectul respectiv, finanţarea este de la Uniunea Europeană sau din alte surse.