Consiliul Judeţean Timiş se va desfiinţa în viitorul apropiat. Nu este vreo comunicare oficială din partea vreunei instituţii oficiale de la Bucureşti, ci simpla opinie a primarului Nicolae Robu, care este convins că instituţia este una practic inutilă. Acesta a vorbit astăzi, din nou, despre intenţia fostului guvern condus de premierul Sorin Grindeanu de a constui sala polivalentă cu 16.000 de locuri la Giroc, comentând că speră ca noul guvern să o ridice la Timişoara, în condiţiile în care, spune tot primarul, PSD Timiş şi Consiliul Judeţean Timiş nu mai pot influenţa Compania Naţională de Investiţii în luarea unei decizii legate de locaţie.
„Veți vedea că nici nu are viață lungă consiliul județean, nu au viață foarte lungă consiliile județene, că într-o bună zi se va trece la regionalizarea României și prerogativele regionale vor fi așa cum este firesc concentrate la acel nivel, iar prerogativele la nivelulul județului, care nu ar fi rău să fie păstrate vor și mai mici decât sunt acum. Și acum sunt prerogative destul de reduse la nivel de consiliu județean. Autonomie înseamnă preprogative cât mai multe, și responsabilități, și dreptul de a decide la nivel unităților administrativ teritorială de tip comună oraș și municipiu. Asta însemană descentralizare și nivelul următor va f regiune. (…) Ce vrea consiliul județean să își mai pună în sarcină alte lucruri pentru că nu e în stare să administreze nici puținul pe care îl are acuma. Ce este în stare consiliul județean, ce a demonstrat până acuma, vă rog să îmi spuneți un obiectiv. Haideți să luăm cinci ani de mandat al meu și haideți să vedem ce a făcut consiliul județean”, a declarat primarul.