Primarul Timişoarei, Nicolae Robu, promite din nou: capitala Banatului va avea sală polivalentă de mare capacitate, chiar dacă investiţia va fi făcută cu bani de la bugetul local. După ce conducerea Consiliului Judeţean Timiş a anunţat că sala polivalentă de 16.000 de locuri ar putea fi construită la Giroc, Robu a promis că va demara construirea obiectivului chiar şi cu bani de la bugetul Timişoarei, dacă CNI nu optează pentru locaţia de lângă Stadionul „Dan Păltinişanu”. Acum, primarul a găsit şi o soluţie pentru valorificarea terenului de la Giroc.
„PSD crede că se joacă cu mine. Nu se joacă, eu cred că am dovedit până acum că eu când spun un lucru şi fac dacă nu face CNI în locaţia excelentă şi am confirmarea de la specialişti şi anume în zona Dan Păltinişanu în campusul sportiv al Timişoarei, din vecinătatea Stadionului Dan Păltinişanu atunci Primăria Timişoara va face pe venituri proprii acea sală. Vom da drumul în curând la studiul de fezabilitate. O să vedeţi că nu ne jucăm şi dacă CNI doreşte să preia şi să facă investiţia aici, bine. Vom avea o colaborare bună cu CNI, şi dacă nu, vom lua bani de la bugetul local şi vom face această sală şi vom vedea cum vor răspunde în faţa contemporaneităţii şi în faţa posterităţii cei ce vor face un gest total inacceptabil de amplasare a sălii la Giroc. În primul rând că va fi o sală muzeu al prostiei şi lipsa de loialitate faţă de Timişoara pentru ca Timişoara va avea permanent evenimente şi vom vedea ce se va întâmpla cu acea sală. (…) Dacă tot este acel teren al PSD la Giroc nu mai bine construim o nouă puşcărie acolo. Că azi –mâine se deschide Open Ville şi putem muta puşcăria de pe Popa Şapcă acolo.(…) De ani de zile se vorbeşte de un nou penitenciar care să fie construi în afara oraşului”, a declarat primarul Nicolae Robu, astăzi.