România RATEAZĂ din nou accederea în spațiul Schengen. Ministrul Titus Corlățean: ”Nu stăm cu mâna întinsă!”

- Advertisement -

Întrebat, la Digi24, dacă el consideră că România va intra vreodată în Schengen, în condiţiile în care aderarea a fost din nou amânată, ministrul de Externe a precizat că în această toamnă nu a fost îndeplinit consensul. „Vă aduc aminte ceea ce şi premierul României a spus acum un an de zile: în clipa în care vom întruni consensul vom face acest pas. Deocamdată, acest consens nu a fost întrunit. Nu pot să vă ascund faptul că, de exemplu, unul din actorii importanţi europeni a făcut un pas înainte – nu voi cita numele acestui actor important – confirmând sprijinul pentru aderarea României la Spaţiul Schengen. Deci e un pas înainte, gestionat discret. Sunt convins că România va intra în Spaţiul Schengen, dar am ieşit din acea zonă de supralicitare a acestei mize. Da, ne dorim să intrăm, rămâne un obiectiv important, dar, încă o dată, nu stăm cu mâna întinsă, am îndeplinit criteriile şi pe canale politice fireşti vom avansa pentru adoptarea acestei decizii prin consens. În această toamnă consensul nu a fost deocamdată posibil”, a precizat Titus Corlăţean.

Ministrul Afacerilor Externe susține că țara noastră îndeplinește toate condițiile de aderare, dar este lăsată ”pe dinafară” din pricina unor factori care nu țin de performanțele înregistrate de țară. „Ceea ce spunem noi de fiecare dată este că România de 3 ani şi mai bine a îndeplinit criteriile. Mâine dacă s-ar pune problema primului pas, potrivit discuţiei anterioare etapizate, aeroporturile ar putea să intre fără nici cea mai mică problemă, aş adăuga şi spaţiul maritim, din punctul de vedere al României nu ar fi probleme deosebite. Noi ne facem treaba în continuare, e adevărat într-un peisaj politic european care rămâne complicat pentru că România a mai fost prizoniera altor factori care n-au nimic de-a face cu performanţa României în sine, dar vom găsi acele resurse de consens”, a mai spus Titus Corlăţean, notează Mediafax.

Foto: ee24.com

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Articole asemănătoare

Din aceeași categorie

Au inceput pregatirile pentru ”Timisoara AIR SHOW 2019”

Aeroportul Internațional Timișoara a demarat pregătirile spectacolului aerian ”TIMIȘOARA...

Destinatii exotice de vacanta, cu zbor direct din Timisoara

Începând din primăvara anului 2019, Aeroportul Internațional Timișoara ”leagă”...

USR Timis vrea metrou usor intre Timisoara si Aeroportul International ”Traian Vuia”

Uniunea Uniunea Salvați România - Filiala Timiș, solicită ca...

TAROM, prima cursă Timișoara -Iași pe Aeroportul Timișoara. Orarul zborurilor

Se reiau cursele Timișoara - Iași cu plecare de...