Programul „Să ştii mai multe să fii mai bun” in cadrul Scolii Gimnaziale Nr.16 Timisoara s-a încheiat

- Advertisement -

S-a încheiat programul „Şcoala altfel” la care au luat parte toate şcolile şi grădiniţele din România.În cadrul programului intitulat „Să şti mai multe să fi mai bun” copii au avut parte de un orar special dedicat activităţilor educative extracuriculare şi extra şcolare. Activităţile din cadrul acestui program s-au desfăşurat sub forma unui orar special, având ca şi punct de plecare propunerile aduse de cadrele didactice, elevi şi părinţi.

Am surprins şi noi într-o scurtă vizită, la Şcoală Gimnaziala Nr.16 „Take Ionescu ” din Timişoara, o parte din programul  acestei săptămâni, la clasa d-nei învăţătoare Rodica Oprea (clasa II-C).

Alcătuit din nenumărate activităţi interesante şi atractive,acest program a fost  menit să răspundă intereselor şi preocupărilor copiilor cât şi să le pună în valoare talentele şi capacităţile acestora în diferite domenii.

Astfel prima zi din program a fost dedicata Zilei Păsărilor, unde elevii au prezentat şi au aflat curiozităţi din lumea păsărilor, legende despre acestea, au realizat afişe şi postere cu mesaje eco, pe care le-au expus într-o miniexpoziţie în cadrul şcolii.

Atelierul de teatru „În lumea poveştilor „a dat posibilitatea micilor actori să dea viaţa personajelor din basmul „Alba -ca- Zăpadă şi cei şapte pitici” de Fraţii Grimm şi din povestea „Fata babei şi fata moşneagului” de Ion Creanga decorurile fiind create de ei înşişi.

În ziua următoare elevii au avut posibilitatea să asculte fragmente din lucrările unor mari compozitori ai lumii (Mozart, Chopin, Bethoveen Vivaldi, Verdi) şi să-şi pună în scena propriile creaţii, în cadrul atelierului de teatru de păpuşi, unele fiind confecţionate chiar de ei.

D-na învăţătoare Rodica Oprea ne-a mai spus că; în zilele următoare au urmat activităţi interesante despre „Pictori celebri şi operele lor”-Rembrand şi Vincent van Gogh, Micii bucătari, care a cuprins pregătirea unor feluri simple de mâncare (sandwichuri şi salată de fructe), „Mâini îndemânatice „confecţionarea unor lucrări din hârtie, atelier de pictură şi lectură, vizionarea filmului documentar „Viaţa”, precum şi „Siguranţă pe internet „, în cadrul căreia elevii au conştientizat pericolele la care se pot expune prin utilizarea Internetului fără acordul său controlul părinţilor.”

În concluzie d-na Oprea ne-a declarat că” elevii au participat la toate aceste activităţi cu bucurie, cu frenezie chiar, manifestând interes, curiozitate, simţ estetic şi talent.”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Articole asemănătoare

Din aceeași categorie

Structura anului scolar 2020/2021, in dezbatere publica. Daca nu-ti place, scrie ministerului!

Ieri a fost lansată în dezbatere publică structura viitorului...

Elevii timișoreni, invitați să descopere viața de medic la Spitalul Județean

Elevii timișoreni sunt invitați să descopere ce înseamnă viața...

Mâine ÎNCEPE școala! Ai văzut cum s-a schimbat structura anului școlar?

Noul an şcolar începe luni, 14 septembrie 2015, iar...