Peste 200 de poliţişti de investigare a fraudelor, ordine publică, poliţie rutieră şi poliţişti din cadrul Secţiei Regionale de Politie Transporturi Timişoara, au acţionat, în ultima săptămână pentru prevenirea şi combaterea ilegalităţilor în domeniul producerii, prelucrării, achiziţionării şi comercializării produselor cerealiere şi de panificaţie.
În perioada 27 octombrie – 1 noiembrie 2013, poliţiştii timişeni au efectuat 450 de controale, pe raza întregului judeţ, 28 dintre acestea fiind la societăţi comerciale, 30 la persoane fizice şi 392 la mijloacele de transport. În urma acţiunilor desfăşurate, poliţiştii au aplicat 316 sancţiuni contravenţionale în valoare de peste 163.000 de lei.
Acţiunea a fost declanşată, la nivel naţional, pe data de 1 septembrie a.c., din dispoziţia chestorului-şef de poliţie Petre Tobă – şeful Poliţiei Române – scopul acesteia fiind asigurarea stabilităţii şi competitivităţii mediului de afaceri şi a pieţei muncii, prin prevenirea şi combaterea infracţiunilor ce afectează bugetul de stat, a ilegalităţilor ce se comit în domeniul producerii, depozitării, prelucrării, achiziţionării şi comercializării produselor cerealiere şi de panificaţie.