Un proiect neclar, a cărui adoptare este grăbită de PSD din raţiuni obscure. Aşa vede senatoarea PNL Timiş, Alina Gorghiu, Legea aministiei. Deşi admite că graţie structurii din Parlament unde PSD şi ALDE au majoritate impunerea legii nu va fi o problemă pentru social-democraţi, Gorghiu cere o dezbatere deschisă.
„Dacă aş fi făcut parte dintr-un cabinet căruia i s-ar fi pus pe masă un astfel de proiect, nu aş fi dat firul meu. Cred că este genul de proiect care curmă cariere politice şi cred că este necesar să găsim pârghii astfel încât dezbaterea reală, pragmatică să se facă pe o temă pe care societarea românească nu o cunoaşte. V-am spus că moţiunea simplă anunţată de USR nu poate impiedica o eventuală ordonanţă, însă, o voi susţine cu tot dragul pentru că va aduce dezbaterea în Parlament. E necesar să se facă dezbatere pe abuzurile din justiţie pe sistemul peniteniciar, dar în Parlament, şi nu altundeva. Dacă îmi permiteţi o glumă, cred că următoarea ordonanţă de urgenţă pe care domnul Dragnea o va introduce va fi revizuirea Constituţiei. Aştept să văd ce se va întâmpla săptămâna viitoare. Toată această bâlbâialaă avem ordonanţa sau nu o avem este sau nu este pe ordinea de zi a dat naştere la foarte multe semne de întrebare, iar reacţiile în ultimele ore au fost valuri valuri de la ONG-uri, parchete, ambasade, au fost lucruri care s-au întâmplat pentru că acest subiect nu a fost dezbătut”, a declarat senatoarea. În ceea ce priveşte condiţiile din penitenciare, unul din argumentele celor care susţin că proiectul este unul bun, Gorghiu spune că oamenii care nu comit infracţiuni grave pot face detenţie la domiciliu sau pot îşi pot ispăşi pedepsele în weekend-uri, în centre speciale.
[responsive_youtube https://www.youtube.com/watch?v=saomHE8DC04&feature=youtu.be]