În week-end, clienţii IULIUS MALL Timişoara veniţi la cumpărături sunt invitaţi să participe la două evenimente dedicate stilului de viaţă eco şi consumului de produse verzi non-alimentare.
Vineri, 15 martie, persoanele care doresc să protejeze mediul înconjurător şi să afle mai multe informaţii despre produsele verzi non-alimentare sunt invitate la evenimentul „Green Pro”, care va avea loc la ora 18.00, în food court Almondo. Participanţii vor primi materiale informative, pliante şi broşuri şi vor viziona un documentar despre beneficiile pe care le aduce consumul de produse verzi, atât asupra costurilor de întreţinere, cât şi asupra naturii. Invitaţii speciali sunt muzicienii de la Playlist Band.
Acţiunea este organizată de Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău, în calitate de beneficiar coordonator al proiectului „Promoting Green Products” – „Promovarea Produselor Verzi”, finanţat de Comisia Europeană prin programul LIFE+. Evenimentul de la IULIUS MALL face parte dintr-o campanie amplă de conştientizare destinată informării consumatorilor şi producătorilor asupra produselor eco-prietenoase şi a creşterii preferinţei populaţiei pentru produsele verzi, prin demonstrarea avantajelor, financiare şi de mediu.
De vineri, 15 martie, până duminică, 17 martie inclusiv, demisolul IULIUS MALL va fi gazda a circa 40 de participanţi la târgul EXPO BIO. Cei interesaţi de beneficiile produselor naturale şi organice, fără aditivi sau chimicale, vor găsi la târg o gamă completă de articole de alimentaţie, produse apicole, întreţinere corporală, make-up, produse de curăţenie, aparatură de uz casnic, produse naturiste, etc.