Odată cu instalarea noii administraţii locale din Timişoara, s-a „descoperit” că Primăria, sub conducerea fostului edil Gheorghe Ciuhandu, a semnat un cotract de prestări servicii cu societatea Rosign, contract în valoare de multe milioane de lei, fapt ce i-a „şocat” pe noii diriguitori ai urbei de pe Bega.
Au făcut ce-au făcut şi au ajuns la concluzia că e de preferat ca municipalitatea să continue contractul cu Rosign, iar astăzi… stupoare. Semnele sunt postate, mai nou, pe stâlpi „speciali”, stâlpi cu un „design” diferit şi cu o formă pe care se poate face inclusiv reclamă.
Aceştia au fost aduşi de firma care se şi găseşte pe ei. „Zona centrală va fi amenajată cu aceşti stâlpi. Noi am suportat cheltuielile cu stâlpii, pentru care avem exclusivitate pe România. Stâlpii ăştia albaştri doar noi îi importăm. Vrem, pentru început să vadă fiecare că pe aceşti stâlpi se pot pune reclame, iar după ce îi vor vedea şi consilierii locali, vor putea observa că Primăria poate câştiga bani frumoşi de pe urma lor” ne-a declarat Dan Pintilie, administratorul societăţii care este unic importator al stâlpilor în România.
„Noi am adus şi montat stâlpii pe cheltuiala noastră, rămân aşa deocamdată, cu reclama la artificii, pe care le comercializăm, după care, consilierii locali vor decide ce se va întâmpla cu ei. Rosign se ocupă în continuare de semnalizare, iar noi de stâlpi” a mai preizat Pintilie, pentru Vocea Timişului.
Să fie oare vre-un interes ascuns al municipalităţii cu privire la aceşti stâlpi, sau pregăteşte Primăria un „concurent” pentru Rosign? Rămâne de văzut!