Tânăr din Bethausen, prins că a tăiat copaci ilegal. Vezi ce i-au făcut poliţiştii

- Advertisement -

Miercuri, 8 ianuarie 2014, în jurul orei 17:10 poliţiştii din cadrul Postului Bethausen au oprit pentru control, pe raza localităţii, un tractor care transporta material lemnos.

După verificarea documentelor, poliţiştii au constatat că şoferul C. Adrian, de 24 de ani, din aceeaşi localitate, transporta 2 metri³ de material lemnos (esenţă cer şi carpen) fără a deţine aviz de însoţire. Oamenii legii au stabilit că tânărul a tăiat ilegal materialul lemnos dintr-o pădure ce aparţine Primăriei Bethausen.

Bărbatul a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 2.000 de lei pentru „transportul materialelor lemnoase fără provenienţă legală” şi i-a fost întocmit dosar penal pentru comiterea infracţiunii de „tăiere ilegală de arbori”.

Întreaga cantitate de material lemnos a fost ridicată în vederea confiscării şi predată Primăriei Bethausen.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Articole asemănătoare

Din aceeași categorie