Târgul Regional pentru Artizanat și Meșteșuguri vine la Timișoara

- Advertisement -
Oficiul Teritorial pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii și Cooperație Timișoara organizează în perioada 11-15 decembrie 2015, la Casa Tineretului din Timișoara (Str. Arieș nr.19), Târgul Regional pentru Artizanat și Meșteșuguri. 

Evenimentul, cu program zilnic între orele 10:00 și 18:00, are ca scop sprijinirea și încurajarea micilor producători artizanali și meșteșugari, prin faptul că le acordă cadrul și suportul necesar pentru a-și promova produsele și îndeletnicirile.

Cu acest prilej iubitorii de tradiție și produse hand-made vor avea ocazia să cunoască și să interacționeze în mod direct cu meșteșugari și artizani, ale căror pasiuni se concretizează în meserii cu rezultate precum: lumânări fabricate manual, decorațiuni florale, vitralii, decorațiuni pentru casă și exterior, bijuterii lucrate manual, recondiționare obiecte din fier, tâmplărie, olărit, quilting, costume populare, prelucrarea și fasonarea sticlei, cuțite prelucrate manual, bijuterii în tehnica soutache. Toate aceste produse hand-made vor putea fi achiziționate de la cei peste 20 de mici producători.
În perioada 11 – 15 decembrie 2015, începând cu ora 15:00, vizitatorii vor putea participa la workshop-uri prin care vor afla detalii despre tehnicile folosite de meșteșugari și artizani în confecționarea acestor obiecte. Atelierele vor avea loc, astfel:

Vineri – 11 Decembrie – vor susține o demonstrație și vor răspunde la întrebările publicului, membrii              Asociației Producătorilor de Cuțite;

Sâmbătă – 12 Decembrie – va avea loc o demonstrație de olărit, la care participanții vor avea                           oportunitatea de a exersa cele învățate

Duminică, Luni, Marţi – 13, 14, 15 Decembriesunt rezervate unor workshop-uri surpriză.

Târgul Regional pentru Artizanat și Meșteșuguri este modalitatea prin care OTIMMC Timișoara continuă misiunea de promovare și motivare a micilor producători de a se menține activi în mediul social și economic, ca reprezentanți ai transmiterii tradiției și vechilor obiceiuri de la o generație la alta. Participarea la târg este gratuită, iar participanților le sunt decontate cheltuielile de cazare în valoare de 1000 de lei și de transport (persoane sau bunuri) în valoare tot de 1000 de lei. Pentru mai multe informații cu privire la înscrierea și participarea la târg, vă rugăm să accesați următorul link: .

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Articole asemănătoare

Din aceeași categorie

Asociația Noi Re-Creăm din Timișoara propune un proiect prin care ”Noi ne cerem drepturile”

Proiectul ”Noi ne Cerem Drepturile” se adresează tinerilor și...

Fundația Județeană pentru Tineret Timiș serbează 25 de ani

În data de 26 iunie 1990, în clădirea actuală...

Salonul Internațional de Invenții si Inovații „Traian Vuia” se deschide mâine, la Timișoara

Salonul Internațional de Invenții si Inovații "Traian Vuia" din...

Ce-am ajuns! Clujul se promovează drept Capitală Culturală Europeană la… Timișoara!

În cadrul acestor ateliere, vor fi instruiți peste 100...

Primăria Timişoara „debusolează” sute de timişoreni veniţi în căutarea primei pieţe volante FOTO

Primăria Municipiului Timişoara a anunţat inaugurarea primei Pieţe volante...