Scriitorul Matei Vișniec va fi duminică, 14 aprilie, la Timișoara, pentru a vedea spectacolul ”Buzunarul cu pâine”, montat pe textul său la Teatrul Maghiar de Stat ”Csiky Gergely” și pentru o întâlnire cu publicul de teatru. Discuția va avea loc în foaierul teatrului după spectacol.
Spectacolul ”Buzunarul cu pâine”, a cărui premieră a avut loc în vara anului trecut, este un spectacol creat și interpretat de actorii Kiss Attila și Molnos András Csaba, scenografia fiind semnată de Albert Alpár, în timp ce muzica îi aparține lui Cári Tibor. Doi bărbați dezbat situația unui câine căzut pe fundul unei fântâni, găsind noi și noi motive pentru a (nu) interveni ca să-l salveze. La nivel simbolic, textul vorbește despre incapacitatea noastră de a ne mobiliza și trezi spiritual în apărarea unei cauze bune sau pentru combaterea unui fenomen negativ.
”Morala acestei istorii atinge partea invizibilă a laşităţii noastre, atât de caracteristică naturii umane. Din cauza filozofării excesive pe tema virtuţilor şi frumuseţii acţiunii, personajele mele rămân paralizate tocmai atunci când ar trebui neapărat să acţioneze. Asta nu vă aminteşte de ceva cunoscut?”, subliniază Matei Vişniec.
Matei Vișniec este cel mai prolific dramaturg român contemporan. Colaborarea Teatrului cu autorul a început în 2003, când la Teatrul Maghiar a fost montat textul lui Vișniec ”Istoria comunismului povestită pentru bolnavii mintal”, director de scenă Victor Ioan Frunză, iar în 2013 s-a prezentat spectacolul-lectură ”Frumoasa călătorie a urşilor panda povestită de un saxofonist care avea o iubită la Frankfurt”. În anul 2012, în cadrul programului ”Teatru la bibliotecă” s-a realizat spectacolul-lectură ”Scrisori de dragoste către o prinţesă chineză sau Cum am dresat un melc pe sânii tăi”, proiect coordonat de Eleonora Ringler-Pascu şi Daniela Șilindean cu studenții Facultății de Artele spectacolului-Actorie din cadrul Universității de Vest Timișoara.
Spectacolul ”Buzunarul cu pâine” va avea loc duminică, 14 aprilie, începând cu ora 19:00, în Sala Studio a Teatrului Maghiar, cu supratitrare în română și engleză. După spectacol, în jurul orei 20:00, spectatorii sunt invitați să participe la discuția cu autorul Matei Vișniec, moderată de Daniela Șilindean. Biletele la spectacol sunt epuizate, însă accesul la discuție este liber.