Miercuri, 21 ianuarie 2015, în baza unei autorizaţii emise de Judecătoria Timişoara, poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale, cu sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale, au efectuat o percheziţie domiciliară pe raza municipiului Timişoara, la persoane bănuite de contrabandă cu produse accizabile.
În cursul lunii decembrie 2014, poliţiştii s-au sesizat din oficiu despre faptul că persoanele care domiciliau la adresa respectivă, ar desfăşura activităţi de comerţ cu ţigarete de contrabandă, iar astăzi, ca urmare a percheziţiei, poliţiştii au depistat la domiciliul unei femei în vârstă de 55 de ani 15.620 de ţigarete, de diferite mărci, care au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor. Din casa acesteia au fost ridicați și 22.450 de lei şi 200 de euro, sume susceptibile că ar putea fi obţinute în urma activităţilor ilegale.
Femeia a fost condusă la sediul I.P.J. Timiş, pentru audieri, poliţiştii continuând cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă, în vederea documentării întregii activităţi infracţionale a contrabandistei.