Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Timiş, Primăria Municipiului Timişoara, Formaţiunea de Intervenţie Rapidă pe Bază de Voluntariat “SALVO” şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Timiş vă invită în data de 4 aprilie 2013, ora 13, în Piaţa Victoriei din Timişoara, la marşul de sensibilizare a opiniei publice în legătură cu riscurile şi consecinţele consumului de droguri, cu sloganul „În faţa drogurilor nu suntem diferiţi”.
Marşul se derulează în cadrul programului „Să ştii mai multe, să fii mai bun!”, care presupune organizarea în săptămâna 1-5 aprilie 2013 – Şcoala Altfel, a unor activităţi educative extracurriculare şi extraşcolare, în conformitate cu un orar special. Acesta se va derula în cadrul Zilei de Prevenire a Consumului de Droguri, care va fi organizată concomitent în toate oraşele-reşedinţă de judeţ din ţară.
La acest eveniment vor participa 1000 elevi şi cadre didactice din Municipiul Timişoara, voluntari ai Centrului de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Timiş care vor purta tricouri şi şepci cu mesaj antidrog.
Pentru asigurarea impactului vizual, cu rol de sensibilizare a populaţiei generale, elevii vor purta măşti identice, mesajul fiind atât de nondiscriminare şi nonetichetare a persoanelor consumatoare de droguri, cât şi de conştientizare a riscurilor şi virulenţei de propagare a fenomenului de consum de droguri în rândul adolescenţilor şi tinerilor.
Un element suplimentar de impact îl constituie transmiterea unui mesaj de sensibilizare, de către reprezentanţii autorităţilor publice judeţene şi locale, precum şi ai instituţiilor publice cu atribuţii în prevenirea consumului de droguri.