Timişorenii sunt invitaţi mâine la un concert de orgă, în cadrul Festivalului „Barocul în ipostaze contemporane”

- Advertisement -

Organizatorii festivalului „Barocul în ipostaze contemporane” ne propun pentru concertul de orgă de miercuri, 17 iulie 2013, de la ora 19:00, la orga de factură Barocă din Biserica Adventistă situată pe strada Independenţei nr. 19 din Timişoara, un concert în care repertoriul organistic este reprezentat de compozitorii Johann Pachelbel, Johann Sebastian Bach, Max Reger, Cesar Franck, Franz Liszt.

Protagonistele concertului sunt Camelia Cărăbaş (Partenie) şi Gabriela Popovici

Camelia Cărăbaş (Partenie), a început studiul orgii la Colegiul Naţional de Artă Ion Vidu din Timişoara cu Prof. dr. Felician Roşca, mai apoi a absolvit Facultatea de Muzică din cadrul Universităţii de Vest din Timişoara cu examen de Licenţă la acelaşi profesor. Pe parcursul anilor a susţinut o serie de concerte la Timişoara, Radna, Reşiţa, Lugoj, Arad etc. A participat ca parteneră de concert în cadrul proiectelor Codex Cajoni, Orga în ipostaze contemporane sau Timorgelfest cu concerte în Austria, Ungaria, Italia, Polonia alături de colegi ei organişti din România şi Ungaria în cadrul proiectelor finanţate de AFCN şi Ministerul Culturii din România. A participat ca şi cursant activ la clase de master ale unor organişti de renume precum Lehotka Gabor, Helmut Plattner, Dalibor Miklavčič , Domenico Severin etc. În prezent candidează la studiile de Master de la Facultatea de Muzică din Timişoara

Gabriela Popovici se remarcă prin pasiunea cu care a dorit să studieze orga. Ca absolventă a Facultăţii de Medicină şi Farmacie Victor Babeş din Timişoara, cu numeroasele ei stagii de specializare ca medic în multe din specialităţile medicale, dar mai ales ca o tenace iubitoare a muzicii de orgă s-a străduit şi a reuşit să parcurgă studiile Facultăţii de Muzică din Timişoara la clasa Prof. univ. dr. Felician Roşca. Această pasiune a fructificat-o ca organistă a Bisericii Betania din Timişoara şi ca acompaniatoare, pentru mulţi ani, a corului acestei biserici. Este un exemplu edificator pentru tinerii care au talent şi ştiu cum să îl folosescă ca un dar spre bucuria multora.

„Vă invităm la acest concert unde muzica de orgă ne oferă pagini memorabile din arta muzicală dedicată instrumentului rege, orga. Intrarea la concert este liberă” anunţă Prof. dr. Felician Roşca, în calitate de organizator.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Articole asemănătoare

Din aceeași categorie

Concert hip-hop cu Phunk B, la Timisoara

Phunk B revine în Clubul Capcana pentru un concert...

Trupa Rockabil isi lanseaza noul album LIVE, la Timisoara

Trupa Rockabil își lansează noul album, intitulat ”Un cântec...

Teo Milea concertează la Timisoara, in cadrul unui turneu national

Pianistul Teo Milea concertează în România în perioada 24...

Paula Seling colinda in Ajunul Craciunului la Timisoara

Paula Seling vă aduce la Timișoara concertul ”Colindăm, Colindăm”,...

Concert tribut Led Zeppelin, la Timisoara, cu sarbii de la Melmac Riders

Vineri, cu începere de la ora 21:00, timișorenii care...