Ioan Ciosescu s-a născut la Arad dar a ales să joace în Timișoara. După o scurtă perioadă petrecută la UTA, în 1952 intră la Facultatea de Medicină din Timișoara și se trasferă la Știința unde joacă prinde primul meci în Divizia A în 1954. Marchează chiar la debut, împotriva Jiului. Joacă la echipa timișoreană timp de patru ani, marcând 67 de goluri în 99 de meciuri. În 1958 câștigă Cupa României.
Antrenorii vremii povestesc despre el că era un maestru al amplasamentului, cu un simț dezvoltat al porții și un șut puternic. Ca o confirmare a talentului său, în în sezonul 1955-1956 ajunge pentru prima oară golgeter, cu 18 goluri. Sezonul următor îl găsește la fel de „inspirat”, și câștigă din nou titlul de cel mai bun marcator, cu 22 de goluri.
În 1958 termină facultatea și este repartizat la Constanța. Se transferă la Farul Constanța și reușește să salveze echipa de la retrogradare. În 1962 echipa de la malul mării trece în eșalonul second, dar Ciosescu continua să înscrie pe bandă rulantă și încheie sezonul cu 36 de goluri, devenind cel mai bun marcator al seriei de est și neoficial al României.
În 1964 se întoarce în orașul natal, la Arad unde se retrage din fotbal pentru a profesa ginecologia pe care o absolvise la Timișoara.
„Am bătut odată cu Știința pe Târgu Mureș cu 5-2. În ziarul local, ziaristul care a scris cronica a concluzionat: În afara faptului că a înscris 4 goluri, Ciosescu nu a făcut nimic” rememora fotbalistul într-un interviu.
Odihnească-se în pace!
sursa foto: www.old.banateanul.ro/