Aţi vrea să vă construiţi o casă, aveţi economii în bancă, dar nu şi teren? Veşti bune din partea Primăriei Timişoara care scoate la bătaie 128 de parcele de 300 de metri, situate pe strada Ovidiu Balea, pe care le acordă gratuit tinerilor sub 35 de ani care vor să îşi ridice o locuinţă.
Însă, eligibili sunt doar cei care au minim 10.000 de euro în bancă. Informaţiile complete despre actele necesare la dosar puteţi consulta în hotărârea de consiliu local adoptată de CL Timişoara la finele anului 2016.
„Expiră termenul săptămâna aceasta, mai bine zis la sfârşitul săptămânii, pentru depunerea cererilor de teren pentru construcţia de case de către tineri. Dăm 128 de parcele, avem cereri depuse. Este făcut aiurea materialul, nu ştiu de ce nu înţeleg oamenii să îşi facă treaba aşa cum trebuie. Sunt trecute 1.064 de dosare, dar e o prostie, pentru că nu se iau în seamă decât dosarele depuse acum, chiar dacă ele au fost depuse mai demult, trebuiau actualizate cu alte documente. Nu mai contează că acum zece ani a fost depus un dosar care nu a fost actualizat cu piesele din hotărârea de consiliu local pe care noi am adoptat-o în noiembrie. Sunt unele vechi, fie că nu se mai îndeplinesc condiţiile de eligibilitate, nici măcar cele de vârstă, fie că nu s-au pus la dosarele acelea piesele cerute de hotărârea de consiliu local de acum. Nu sunt, mie mi s-a spus generic că dintre cererile vechi puţine au fost reluate cu piesele care se cer acum. Nu s-au analizat dosarele cu acurateţe pentru a vedea ce corespunde din ceea ce avem depus, dar aşa, generic vorbind, ar fi suficiente ca să se dea toate cele 128 de parcele. Termenul este 15, dar 15 va fi duminică, deci vineri. Primăria va amenaja în acea zonă reţelele de utilităţi, rămânând în sarcina celor ce primesc parcelele şi îşi construiesc case să îşi facă racordurile”, a informat primarul Timişoarei, Nicolae Robu.
[responsive_youtube https://www.youtube.com/watch?v=wy13R_LOr9c&feature=youtu.be]