Pascotă Racing Team este pe ultima sută de metri în ceea ce priveşte înregimentarea unui nou pilot, un concurent tânăr, fost campion naţional la MotoCross. Este vorba despre francezul Andre Gregoire, care la numai 20 de ani este trimis direct în lupta pentru titlul de Campion Naţional la clasa SuperMoto, o ramură nou-adoptată de clubul care din acest an reprezintă cu mândrie oraşul Timişoara.
„Pregătim o motocicletă foarte puternică pentru Andre Gregoire. Deocamdată aşteptăm ca aceasta să ne fie trimisă de la uzina unde am comandat-o. Este vorba despre un motor Yamaha, conceput special pentru el. Ne dorim câştigarea titlului de Campion şi la clasa SuperMoto” spune Ionel Pascotă, unul dintre antrenorii francezului.
De asemenea, din 2014, şi Patrick Pascotă va fi aruncat în această luptă, la clasa SuperMoto, la categoria sa de vârtă. Cei doi sportivi, Andre Gregoire şi Patrick Pascotă vor merge împreună, de asemenea, şi la Motocross. De pregătirea celor doi piloţi, pe partea de Motocross, se ocupă tatăl tânărului pilot francez – Eric Gregoire şi el la rândul său fost pilot în campionatul francez de motociclism.