VIDEO Cercetătorii de la Oncogen caută, cu bani de la UE, leacul pentru alergia la ambrozie

- Advertisement -

Două milioane de euro, prin programul Insiped, atât au la dispoziţie cercetătorii din Clinica Oncogen pentru a face studii şi cercetări cu ajutorul cărora să descopere cum trebuie să fie fabricat vaccinul care ar putea să ne scape de alergia la ambrozie. Banii vor veni de la Uniunea Europeană, printr-un proiect în care cercetătorii din Timişoara sunt parteneri cu omologi din Viena.

„Este al treilea proiect pe care acest colectiv îl câştigă în ultimii ani de zile. Este legat de cercetare în domeniul alergologiei, unde specialiştii noştri în frunte cu doamna profesor Carmen Panaitescu conduc un colectiv de înalt profesionalism ştiinţific. Este vorba despre identificarea factorilor alergeni din polenul de ambrozie, o afecţiune care se manifestă din ce în ce mai acut şi afectează o mare parte din populaţia României şi din întreaga Europă. Este vorba despre un studiu pe care îl desfăşoară acest colectiv cu colegii din Austria, de la centrul din Viena, iar în faza actuală se fac cercetări privind numărul de persoane afectate, simptomatologia acestor alergii şi factorii care duc la aceste alergii, urmând ca pe viitor să se lucreze la crearea unui vaccin care să fie administrat profilactic, pentru a reduce numărul de persoane care vor fi afectate de această afecţiune”, a declarat managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă din Timişoara, Marius Craina. Acesta susţine şi că Centrul Oncogen trebuie legiferat ca şi centrul de excelenţă de studiu în domeniul alergiilor.

Mai jos puteţi vizualiza şi două videoclipuri cu mai multe detalii legate de activitatea cercetătorilor.

[responsive_youtube http://www.youtube.com/watch?v=hBOOzEJusUs&feature=youtu.be]

[responsive_youtube

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Articole asemănătoare

Din aceeași categorie