VIDEO! Inconştienţă: beat la volan şi fără permis, a făcut praf un taxi pe Calea Şagului

- Advertisement -

Accident grav, în această seară, în Calea Sagului, la intrarea în Timişoara. Un şofer care se afla în stare de ebrietate şi care avea permisul suspendat a intrat pe contrasens şi a lovit un taxi în care se aflau doi pasageri. Cei doi, un tânăr de 30 de ani şi o tânără de 26 de ani au fost transportaţi de urgenţă la spital pentru a primi îngrijiri medicale.

Conform poliţiştilor şoferul are 36 de ani şi este din Parţa. La momentul producerii accidentului omul se deplasa pe sensul de mers înspre Timişoara, iar accidentul a avut loc după ce acesta a încercat să vireze spre dreapta pentru a intra în parcarea unui magazin, însă a ratat manevra şi a ajuns pe contrasens, acolo unde a lovit în plin taxiul care circula regulamentar. Şoferul care a provocat accidentul a fost testat de polițiștii rutieri cu etilotestul, care a indicat o valoare de 0,65 miligrame de alcool pur per litru în aerul expirat. După mai multe verificări, agenţii au constat că şoferul a mai fost prins la volan băut şi cu altă ocazie, motiv pentru care avea şi permisul suspendat, după ce refuzase recoltarea de probe biologice. În cauză a fost întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, conducerea unui autovehicul pe drumuri publice fără a avea permis de conducere, dar şi pentru conducere sub influența alcoolului.

[responsive_youtube https://www.youtube.com/watch?v=pdXqUP7QYaM&feature=youtu.be]

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Articole asemănătoare

Din aceeași categorie