Vrei să-ţi cumperi maşină nouă şi să scapi de cea veche? „RABLA” 2014 în şase paşi

- Advertisement -

În cadrul Programului „Rabla” din acest an, finanţarea nermbursabilă alocată fiecărui român care vrea să renunţe la maşina învechită şi să cumpere una nouă, este de 6.500 lei, aceasta reprezentând prima de casare. În plus, orice persoana fizică poate primi primi câte un eco-bonus în valoare de 500 lei, dar nu mai mult de două astfel de eco-bonusuri cumulate în cazul achiziţionării de autovehicule eco-frendly.

Ministrul Mediului şi Schimbărilor Climatice a declarat că “în acest moment sunt validaţi în program 87 de producători-dealeri auto. Aceştia acoperă practic peste 230 de puncte de lucru la nivel naţional, astfel că accesul orcărui doritor este extrem de facil indiferent de zona în care locuieşte. Producătorii au fost validaţi în perioada 24–31 martie, de câtre AFM iar lista integrală a acestora este disponibilă orcui pe site-ul www.afm.ro”.

În această ediţie a Programului se poate înscrie orice persoană care are domiciliul sau reşedinţa în România, nu are obligaţii de plată la bugetul local şi este proprietarul unui autovehicul cu o vechime de minimum 8 ani. Aceasta este de altfel una dintre noutăţile Programului Rabla 2014, până acum fiind acceptate doar autovehiculele cu o vechime de cel puţin 10 ani. O altă noutate este faptul că persoanele fizice care doresc să beneficieze de un tichet electronic se vor adresa direct producătorilor/dealerilor validaţi în program. De asemenea, în această ediție tichetele nu vor mai fi acordate fizic beneficiarilor, urmând să fie alocate electronic în sistemul informatic al AFM.

Paşii pe care trebuie să-i urmeze persoanele fizice până la momentul achiziţiei prin program a noului autoturismul sunt următorii:

Pasul 1. Proprietarul autovehiculului uzat consultă lista producătorilor validaţi şi îl alege pe cel de la care doreşte să achiziţioneze noua maşină.

Pasul 2. Se prezintă la dealerul ales, în vederea înscrierii în program. În această etapă este nevoie ca proprietarul maşinii să declare dacă va fi beneficiarul direct al tichetului electronic sau cedează acest drept unei alte persoane.

Pasul 3. Producătorul/dealerul introduce, în aplicaţia PSIPAN 2014, date privind proprietarul şi autovehiculul uzat şi îi eliberează proprietarului o notă de înscriere. AFM verifică în termen de 5 zile datele introduse în aplicaţia PSIPAN şi confirmă/infirmă corectitudinea acestora.

Pasul 4. După confirmarea corectitudinii datelor de către AFM, dealer-ul îi transmite proprietarului că a primit acceptul să meargă la un colector autorizat să îşi caseze autovehiculul uzat în vederea obţinerii certificatului de distrugere şi la Poliţie pentru radierea autovehicului. Este foarte important de menţionat că, dacă procesul de casare şi radierea nu sunt efectuate în maxim 5 zile, propietarul este eliminat din program şi pierde tichetul, care se reîntoarce în sistemul naţional.

Pasul 5. După aceste acţiuni, proprietarul se va prezenta din nou la dealer-ul auto pentru a-şi completa dosarul de participare cu certificatul de distrugere şi certificatul de radiere. Din acest moment, beneficiarul are la dispoziţie 25 de zile să finalizeze contractul de de achiziţie pentru autovehiculul nou şi să achite avansul. Dacă acest termen nu este respectat, tichetul se pierde, merge înapoi în sistemul naţional şi este redirecţionat către alt beneficiar.

Pasul 6. În termen de 90 de zile de la data încheierii contractului de vânzare – cumpărare, dealer-ul emite factură de livrare a autovehiculului nou.

Prin Programul Rabla au fost investiţi până acum 1.744.312.712 de lei, implementarea sa conducând la eliminarea din circulaţie a jumătate de milion de maşini vechi şi foarte vechi.

Foto:ibnlive.in.com

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Articole asemănătoare

13 persoane reținute pentru furt de combustibil în Timișoara

Polițiștii din cadrul Secției 5 Urbane Timișoara au demarat...

Alfred Simonis vrea o colaborare pentru dezvoltarea Municipiului Timișoara și a Județului Timiș

Într-o declarație dată ieri, 26 iulie, Alfred Simonis și-a...

Din aceeași categorie

FOTO Primul vehicul hibrid care se fabrica in Romania a intrat in productie: Ford Puma

Ford a marcat astăzi începutul producției de serie a...

Mandrie nationala: doua milioane de motoare TCe produse la uzina Dacia

Motiv de bucurie în ”curtea”, sau mai bine zis...

Romanii, cei mai interesati est-europeni sa cumpere masini electrice

Nu mai puțin de 36% dintre românii care sunt...

TPARK achizitioneaza o statie de incarcare pentru masini electrice, produsa chiar la Timisoara

TPARK, liderul național în administrarea parcărilor, care gestionează în...

Noul Audi Q3 primeste premiul ”Best Cars” 2019

Noul Audi Q3 s-a impus încă de la început:...

Categorii Populare