Pe principiul: ”Văd paiul din ochiul altuia, dar bârna din ochiul meu ba!” așteptăm ca și o parte dintre cetățenii Timișoarei să intre ”în rând cu lumea”. De ce? Păi e foarte simplu! Vrem de toate, să ne facă unii și alții, dar dacă se poate să nu oferim nimic, cu atât mai puțin bun simț!
Vă prezentăm astăzi un nou caz concret care a ”apărut” la numai câteva luni de la reabilitarea străzii Calea Moșniței șoferii o folosesc cu mare ”drag”, însă unii dintre ei, și nu puțini, o folosesc de dragul debarasării de deșeuri la margine de drum și am menționat de deșeuri și nu gunoaie, pentru că GUNOAIE sunt cei care lasă mizeria acolo unde nu îi este locul!
”Am surprins de mai multe ori mașini a căror șoferi trec pe stradă, opresc, își aruncă gunoiul și apoi pleacă nestingheriți. Am observat chiar și mașini din interiorul cărora zboară pur și simplu saci cu gunoi, fără ca șoferul să mai oprească, totul se întâmplă din mers” ne-a povestit o tânără care trece ocazional pe strada amintită, dar care ne-a mărturisit că i-a fost frică să fotografieze nesimțiții în timpul ”acțiunii” întrucât nu știe cum ar reacționa aceștia.
Stimați timișoreni și nu numai, e bine să știți faptul că tot ce se face în orașul ăsta, pe care unii îl iubesc, iar alții îl hulesc, se face numai cu banii scoși din buzunarele noastre, ale tuturor! Nu scoate niciun primar bani din propriul portofel sau cont bancar pentru a realiza ceva în oraș. Tocmai de aceea ar fi bine și de bun-simț să păstrăm ceea ce ”primim”, indiferent de culoarea politică a edilului și să nu luăm drept exemplu pe cei care ”dăunează sănătății” noastre până la urmă, ci să luăm atitudine. Cum putem face asta? Anunțând de îndată Poliția Locală Timișoara, când asistăm la scene de acest gen și nu numai, la numărul de telefon 0256-968.
PS: Am folosit termenul de timișoreni la modul general, dar asta nu înseamnă că toți timișorenii recurg la acest gen de fapte!