Vremea se schimbă. Meteorologii au făcut prognoza până pe 26 ianuarie 2014

- Advertisement -

În Banat, până pe data de 15 ianuarie temperaturile maxime vor creşte uşor şi vor depăşi 10 grade Celsius, mai ales în zona deluroasă. O scădere a valorilor termice se va resimţi în jurul datei de 16 ianuarie, pentru ca până la sfârşitul primei săptămâni acestea să crească din nou, cu aproximativ 4 grade. Tendinţa vremii pentru cea de a doua săptămână este de răcire uşoară şi treptată, până la valori medii în jur de 5 grade Celsius. Temperaturile minime vor fi pozitive în cea mai mare parte a intervalului. Excepţie vor face primele şi ultimele zile, când vor coborî sub pragul de îngheţ.

Şanse mai mari de precipitaţii vor fi în 15 şi 16 ianuarie 2014 şi din nou începând din data 19 ianuarie. Vor fi ploi, iar spre sfârşitul intervalului posibil, trecător, şi lapoviţe şi ninsori.

Vremea la munte

Până la mijlocul celei de a doua săptămâni, mediile temperaturilor maxime vor fi pozitive şi se vor situa între 2 şi 4 grade, după care vor începe să scadă sub 0 grade. Media minimelor nocturne se va menţine negativă în ambele săptămâni, iar cele mai reci nopţi vor fi la începutul şi la finalul intervalului de prognoză.

Trecător vor fi precipitaţii mixte, iar spre final mai ales sub formă de ninsoare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Articole asemănătoare

Din aceeași categorie

Cod portocaliu de VIJELIE, in judetul Timis

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, în urmă...

Cod GALBEN in Banat! Ploi torentiale, vant si decarcari electrice

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis astăzi o...

VIDEO Atentie, soferi! Se INCHIDE traficul pe Transalpina, din cauza ninsorii

Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Timișoara anunță...

Avertizare meteo: cod galben de vreme rea. Ce ne asteapta in zilele urmatoare

Iarna în plină primăvară continuă în forţă în capitala...

FOTO Dezastru in Timis, dupa ploaia torentiala de azi-noapte

Dezastru la Timişoara şi în judeţul Timiş după ploaia...