Majoritatea sporturilor se practică încă de la vârste de numai câțiva ani pentru a ajunge la performanță. Este și cazul rugby-ului, unul dintre cele mai spectaculoase sporturi de echip din lume. Dar fiind vorba despre un sport de echipă, în rugby este nevoie de tineri, bravi, curajoși și foarte puternici pentru a face față la nivel profesionist.
La asta se gândește și Codruț Nicorici, conducătorul și unul dintre antrenorii singurului club de rugby care ”crește” juniori la Timișoara. Fostul component al RCM Timișoara și al naționalei României își dorește ca puștii care pleacă din ”mâna” lui să ajungă tocmai la actuala campioană a României, iar pentru asta face tot ce-i stă în putință, deși dispune de resurse financiare extrem de reduse.
Una dintre acțiunile sale a avut loc sâmbătă, de la ora 15:00, în incinta retailerului Decathlon, situat la marginea Timișoarei. În mijlocul magazinului, reprezentantții unității comerciale au amenajat un mic teren pentru rugby, iar Codruț a chemat o serie de copii care vor să facă primii pași în rugby.
”A fost un eveiment de recrutare dedicat copiilor. Cei de la Decathlon, având o secțiune de rugby fără prea mult public și neștiind că în Timișoara există un club de rugby pentru copii. au pregătit un miniteren în interiorul magazinului. Am făcut scurte antrenamente de rugby-tag cu copii, 2 câte 2, dar nu doar cu cei mici. Au intrat în teren, alături de puști, părinții lor sau chiar vizitatori” ne-a spus Codruț Nicorici – inițiatorul acestui proiect.
Cu această ocazie a fost organizată și o tombolă pentru copii, unde cei mici au câștigat mingi, căști de protecție pentru rugby, dar și alte premii oferite de cei de la Decathlon împreună cu clubul organizator – C.S. Warriors Timișoara.
La această acțiune au participat în total între 60 și 70 de copii, însă ”promisiuni” de înscriere nu au fost. ”Săptămâna viitoare vedem dacă vine cineva, la teren, să înscrie. E destul de dificil să atragem mulți sportivi dintr-o singură astfel de acțiune” ne-a mai spus Nicorici, care promite și alte astfel de evenimente.