Cele mai citite articole în ultima săptămână

Din aceeași categorie

„Puiul” de autostradă din Timiș a ajuns la … 11 km

Vocea Timișului va susține permanent adevărul!

Autostrada Sudului sau A6 urmează să facă legătura între Lugoj și Calafat adică pe o distanță de 271 de km. Proiectul se preconizează a fi gata în anul 2019 iar A6 va face parte din coridorul IV Pan European, care îi va duce pe șoferi spre Sofia, Salonic și Istanbul.

Proiectul pentru construirea autostrăzii a fost demarat în anul 2011 iar în ciuda tăcerii așternute pe site-ul Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale în ceea ce privește alte detalii, ”puiul„ de autostradă a început să prindă forme. Mai precis, poate fi parcurs pe o distanță de 11 km adică o călătorie de un sfert de oră.

Pe lânga asta, porțiunea construită se află lângă Lugoj și este mai mult o șosea de centură. Deși momentan este „drumul către nicăieri”, orice pas cât de mic este apreciat, toate obiectivele mărețe pornind de la zero. Astfel, în aproximativ 6-7 ani situația călătoriilor din vestul spre sudul țării se va înbunătăți considerabi.

- Advertisement -
Tiberiu Kiss-Radu Constantin
Tiberiu Kiss-Radu Constantin
Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține! Click aici-citeste condiţiile de utilizare ale site-ului www.voceatimisului.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore