Proiectul s-a adresat elevilor de elită din clasa a VIII-a, care au fost selectaţi pentru a intra în competiţie de către Inspectoratele Şcolare Judeţene pe baza unor criterii de departajare, între care se numără cel de a fi avut media 10 la toate materiile de studiu în primii trei ani de gimnaziu.
Festivităţile de premiere au fost organizate în perioada 6-10 aprilie, care coincide cu cea în care în unităţile de învăţământ din ţară se desfăşoară programul “Şcoala Altfel: Să ştii mai multe, să fii mai bun“. La Timișoara festivitatea de premiere a avut loc astăzi la sediul Inspectoratului Şcolar Judeţean Timiș, alături de copii fiind prezenți cadre didactice și reprezentanți ai autorităților locale.
“Aceşti copii deosebiți reprezintă adevăratele modele de care are nevoie tânăra generație. Am ales să recompensăm performanța în educație deoarece numai prin muncă și seriozitate se pot obține rezultate care vor conduce la progresul societății în care trăim. Îi felicităm şi dorim să-i încurajăm să continue să exceleze pentru că datorită lor viitorul nostru este pe mâini bune”, a declarat Adrian Popescu, Manager zonal Centre Rețea, E.ON Distribuție România.
”Este lăudabilă și impresionantă inițiativa E.ON România de a oferi copiilor cu performanțe școlare o astfel de bucurie. Mulțumim companiei E.ON pentru că în cei 10 ani de activitate în România susține cu prioritate educația și alocă cu generozitate, prin numeroase proiecte, sume importante care răsplătesc și stimulează pregătirea școlară” a declarat Gheorghe Bloancă, Inspector Școlar.
”A fost o atmosferă încărcată de emoție în această dimineață și ne-am simțit răsplătiți pentru eforturile noastre depuse de-a lungul anilor. Această premiere este o încurajare și un stimulent pentru anii ce vor veni. Vă mulțumim!” a spus Raluca Dragomir, elevă la Liceul ”Grigore Moisil” din Timișoara.
Premiul oferit de E.ON România fiecăruia dintre copiii de nota 10 a constat într-un laptop performant, contravaloarea tuturor premiilor acordate fiind de 60.000 de euro.
Începând cu anul 2005, E.ON România a susţinut cu peste 7,8 milioane de euro numeroase proiecte de responsabilitate socială în comunităţile în care îşi desfăşoară activitatea, educaţia fiind unul dintre domeniile pe care compania le-a susţinut prioritar. Astfel, în cei 10 ani de prezenţă pe piaţa din România au fost derulate, cu sprijinul financiar al E.ON, proiecte în valoare totală de 3,5 milioane de euro, prin care compania a contribuit la educarea şi dezvol-tarea viitoarelor generaţii, de acestea beneficiind mai mult de 155.000 de copii.
Încurajarea copiilor să frecventeze cursurile şcolare, sprijinirea tinerilor talentaţi, acordarea de suport celor lipsiţi de condiţii optime pentru a învăţa şi în special oferirea copiilor din învăţământul preşcolar, primar şi gimnazial de informaţii din domeniul energetic stimularea şi susţinerea lor continuă sunt câteva dintre obiectivele de responsabilitate corporatistă ale companiei în ceea ce privește domeniul educaţiei.