Cele 14 localităţi care vor primi apă de la Aquatim sunt: comunele Boldur, Găvojdia, Livezile, Jebel, Belinţ, Otelec şi satele Jabăr, Ohaba-Forgaci, Sinersig, Lugojel, Jena, Dolaţ, Chizătău şi Gruni.
„Pentru localităţile din mediul rural nu este uşor să îndeplinească cerinţele legale pentru gestionarea infrastructurii de apă şi canalizare şi, de aceea, delegarea serviciilor către un operator cu o capacitate recunoscută de prestare a serviciilor, este avantajoasă.
În altă ordine de idei, operarea la nivel regional este o condiţie de obţinere a finanţărilor din fonduri europene pentru susţinerea investiţiilor de anvergură în infrastructura de apă şi de canalizare din judeţ. Aquatim are în derulare în prezent investiţii în valoare de 119 milioane de Euro, finanţate din Programul Operaţional Sectorial Mediu prin care se vor construi, în judeţul Timiș, şapte staţii de epurare a apei uzate, trei staţii de tratare şi 300 de kilometri de conducte noi de apă şi canalizare” a declarat Ilie Vlaicu, directorul General al Aquatim.
Aquatim este operator regional al serviciilor de apă şi canalizare, începând cu luna iulie a anului 2007, când şi-a schimbat statutul juridic, din regie autonomă în societate comercială pe acţiuni. În prezent societatea operează pe raza judeţului Timiş, în 92 de localităţi, care includ Timişoara şi toate oraşele din judeţ. Activitatea este coordonată din Timişoara şi din cele cinci sucursale – Buziaş, Deta, Făget, Jimbolia şi Sânnicolau Mare – care funcţionează ca şi centre operaţionale pentru localităţile învecinate. Aquatim deţine o licenţă de operare clasa întâi pentru serviciul public de alimentare cu apă şi de canalizare, eliberată de către Autoritatea Naţională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice şi valabilă până în anul 2016.
Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Apă-Canal Timiş este structura cu personalitate juridică cu responsabilităţi în zona serviciilor de alimentare cu apă şi de canalizare, pe raza de competenţă a unităţilor administrativ-teritoriale membre. Asociaţia s-a constituit la 26 martie 2008 şi numără în prezent 198 de localităţi membre.