Marți, 9 iunie 2015, între orele 8:00-14:00, poliţiştii Biroului Rutier Timişoara au desfăşurat acţiuni punctuale pentru depistarea, identificarea şi tragerea la răspundere a pietonilor indisciplinați din trafic. Aceste acţiuni au avut drept scop impunerea unui climat de disciplină în rândul tuturor participanţilor la trafic şi reducerea numărului accidentelor de circulaţie şi a consecinţelor acestora.
Astfel, în numai șase ore, poliţiştii au aplicat 73 de sancţiuni contravenţionale pentru indisciplină pietonală, în valoare de peste 1.600 de lei. Totodată, ca măsură complementară a fost reţinut în vederea suspendării un permis de conducere pentru neacordarea priorităţii de trecere pietonilor angajaţi regulamentar în traversarea carosabilului.
Polițiștii recomandă pietonilor:
• Traversaţi drumurile publice perpendicular pe axul acestora, numai prin locuri marcate sau/şi semnalizate cu indicatoare corespunzătoare: trecere de pietoni şi/sau semafor pentru pietoni!
• Înainte de a traversa asiguraţi-vă temeinic, uitându-vă în partea stângă şi apoi în cea dreaptă pentru a observa dacă puteţi traversa în siguranţă!
• Atenţie – în lipsa indicatoarelor ce vă permit să traversaţi (trecerea de pietoni şi/sau semafor) pietonii nu au prioritate.
• După coborârea din mijloacele de transport în comun, aşteptaţi plecarea acestora din staţie şi apoi traversaţi, respectând regulile de circulaţie menţionate anterior!
• Nu traversaţi în fugă strada!
• Circulaţi numai pe trotuare, iar în lipsa acestora, pe poteci laterale sau pe partea stângă a drumului public – cât mai aproape de marginea sa!
• Nu traversaţi strada prin faţa sau spatele altor vehicule parcate pe stradă – în acest caz există posibilitatea ca ceilalţi conducători auto să nu vă observe şi în acest fel vă expuneţi unui risc major.
De asemenea, şoferii sunt sfătuiţi să acorde atenţie sporită şi să reducă viteza în apropierea trecerilor de pietoni.
„Marți, 10 iunie 2015” – 10.06.2015 e miercuri !