Tăcere complice a autorităților, care continuă să-i sfideze pe toți cei care se opun abuzurilor firmei Îngerii Galbeni, chiar și după explicația halucinantă dată de Ion Mirescu, șeful IPJ Timiș, cu privire la decizia luată de magistrați, ca Sorin-Răzvan Nedelcu să fie cercetat sub control judiciar 60 de zile. Au trecut mai bine de 24 de ore de atunci, dar niciuna dintre instituțiile statului pe care le implică cazul, nu au comunicat vreun punct de vedere oficial. O liniște mormântală.
Nu doar că modul de comunicare cu presa — ceea ce denotă indiferență față de opinia publică —, este deficitar, dar pare să fie inexistent, întrucât nimeni de la centrul de presă al Ministerului Afacerilor Interne (MAI), nu a răspuns apelurilor și solicitărilor noastre. Poate aşa înţelege doamna Comisar de poliţie Monica Dajbog, că trebuie să colaboreze cu presa. Părerea noastră este că vă primiţi salariul degeaba din banii contribuabililor, iar instituţia pe care o „reprezentaţi”, trebuie să protejeze cetăţenii de bună credinţă din această ţară, NU MAFIOŢII care le bagă mâna în buzunar cu JAPCA!!!
Tăcerea care s-a lăsat după momentul jenant care l-a avut în centrul atenției pe Ion Mirescu este, însă, răsunătoare și apasă tot mai greu, într-o țară în care conducătorii instituțiilor importante fug de răspundere iar vinovații nu plătesc niciodată. Probabil că tehnocratul Petre Toba, ajuns Ministrul de Interne, nici nu a auzit de acest caz, de vreme ce nu s-a luat vreo poziție oficială.
Este inadmisibilă indolența unor persoane ajunse în funcții importante, care ar trebui nu doar să manifeste promptitudine și profesionalism, ci să se supună negreșit legilor care trebuie aplicate la fel, indiferent de persoana implicată.
Concluzia noastră este una singură. Din cauza INCOMPETENŢEI ce domneşte în instituţiile statului, funcţionari publici ajunşi în posturi cheie fără pregătirea necesară sau pe PILE, au făcut că România, să fie ce este astăzi şi anume un „Stat de Drept”, CORUPT PÂNĂ ÎN MĂDUVA OASELOR.