Fiscul a anunţat, prin intermediului unui comunicat de presă, că pentru a beneficia de asistenţă şi îndrumare online, contribuabilii au posibilitatea de a apela la Call-center, la numărul unic de telefon: 031/403 91 60. Practic, reprezentanţii instituţiei reamintesc tuturor contribuabililor despre această măsură, introdusă de Fisc de la 1 octombrie 2015, atunci când posturile telefonice existente ale administraţiilor fiscale, prin care erau oferite servicii de asistenţă şi îndrumare telefonică, au fost conectate la numărul unic la nivel naţional, specificat anterior.
Potritiv comunicatului de presă remis de ANAF, contribuabilii au posibilitatea de a obţine telefonic informații generale în domeniul fiscal precum și informații cu privire la aspecte în domeniul Tehnologiei Informației (IT). Cum pot selecta contribuabilii tipul de informaţii pe care doresc să le afle? În momentul apelării numărului unic de telefon, contribuabilii sunt rugaţi să asculte un mesaj de început, după care vor alege tasta corespunzătoare în funcție de tipul de informații pe care doresc să le solicite.
Concret, pentru a beneficia de îndrumare şi asistenţă în domeniul fiscal, contribuabilii vor selecta tasta 1 sau tasta 2, în funcție de categoria de contribuabili din care fac parte (fizică sau juridică). Potrivit informaţiilor furnizate de instituţia Fiscului, agenții Call-center oferă contribuabililor informaţii cu caracter general în legătură cu modul în care aceştia trebuie să procedeze pentru a beneficia de un drept fiscal sau pentru a se conforma unei obligaţii fiscale.
Informațiile oferite contribuabililor prin intermediul Call-center-ului se referă la impozitele, taxele, contribuţiile sociale şi alte venituri bugetare administrate de ANAF. În cazul în care speţa prezentată de contribuabil prezintă un grad ridicat de complexitate şi dificultate, acesta va fi îndrumat de operatorii ANAF către celelalte trei modalităţi de acordare a asistenţei, prevăzute de normele legale în vigoare, respectiv: prin e-mail (prin intermediul formularului de asistență de pe site-ul Agenției sau direct accesând acest link); în scris; la sediul organului fiscal.
Atenţie! Indiferent de metoda de comunicare aleasă, cererile de informaţii ale contribuabililor trebuie să includă, în mod obligatoriu, următoarele date de identificare: numele şi prenumele (în cazul persoanelor fizice) sau denumirea societăţii; domiciliul fiscal; codul de identificare fiscală; semnătura contribuabilului, persoană fizică, sau a reprezentantului legal în cazul societăţilor comerciale.
De asemenea, potrivit Ordinului ANAF nr. 1338/2008, pentru a beneficia de asistenţă prin e-mail, contribuabilii trebuie să formuleze solicitarea clar şi concis şi neapărat trebuie să includă datele menţionate anterior. Contribuabilii care doresc asistenţă în domeniul IT vor selecta tasta 3. În comunicatul de presă remis redacţiei noastre este prezentat şi modul în care vor beneficia de asistenţă şi îndrumare telefonică acei contribuabili care doresc informaţii în domeniul IT. Astfel, aceştia vor selecta, după apelarea numărului unic, tasta 3, urmând ca agenţii din Call-center să ofere informaţii tehnice cu privire la: erori tehnice la completarea declarațiilor; erori tehnice la depunerea declarațiilor; erori la prezentarea certificatului, în vederea autentificării pe site-ul Agenției; erori la autentificarea în Spațiul Privat Virtual (SPV); erori la generarea cererilor și descărcarea mesajelor primite în SPV; erori la accesarea oricărei secțiuni a site-ului ANAF.
Notă: În situația în care, în timpul convorbirii telefonice se constată că problemele tehnice/erorile nu se pot soluționa telefonic, agenții Call-center pot îndruma contribuabilii să solicite asistență prin e-mail, la adresa: admin.portal@mfinante.ro, sau să se deplaseze la sediul organului fiscal.
Care sunt informaţiile pe care ANAF nu este obligată să le furnizeze?
Potrivit Ordinului ANAF nr. 1338/2008, Fiscul este obligat să ofere contribuabililor asistenţă în ceea ce priveşte impozitele, taxele, contribuţiile sociale şi alte venituri bugetare administrate de ANAF. Totuşi, potrivit prevederilor, există anumite informaţii pe care ANAF nu este obligată să le ofere, şi anume: informaţii solicitate în perioada în care contribuabilul este supus inspecţiei fiscale şi în legatura cu aceasta; informaţii în legatura cu soluţionarea unor problematici care fac obiectul unor contestaţii formulate împotriva actelor administrative fiscale; informaţii prin care se sugerează sau se prezintă modalităţi de optimizare a sarcinii fiscale; informaţii care nu intră în sfera de competenţă a ANAF; informaţii care contravin principiului secretului fiscal; informaţii în legătura cu reclamaţiile privind încălcarea prevederilor codurilor de conduită de către personalul angajat în cadrul unităţilor fiscale; informaţiile de interes public solicitate în baza Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public, cu modificările şi completările ulterioare; alte informaţii a căror furnizare este interzisă, conform legislaţiei în vigoare.