Cum Mântuitorul e un om simplu și nu are nevoie de cuvinte sofisticate, Arhiepiscopia Timișoarei este rugată să răspundă la două întrebări simple: dacă legea este obligatorie doar pentru mireni și dacă, indiferent de formă, cuvântul legiuitorului trebuie respectat sau nu cu sfințenie și smerenie!? Fără niciun dubiu, chestiunea ridicată are legătură strictă cu rânduielile pământești, că de cele divine, slavă Domnului, se ocupă sfinții și serafimii! Și, dacă tot am atins capitolul spovedaniei, sunt invitați la mărturisirea păcatelor, la destăinuirea rostită a faptelor și gândurilor viclene toți factorii de decizie din Primăria Timișoara, Poliția Locală, Inspectoratul de Stat în Construcții și Direcția de Cultură Timiș. Că e prea pe față!
Ca să fie clar pentru toată lumea, revenim la tranzacția imobiliară a anului 2023, încheiată pe data de 21 iunie a.c., prin care fostul sediu al Inspectoratului Școlar Timiș, situat pe bv. C. D. Loga nr. 3, a fost pregătit să treacă din proprietatea SC Studium Green SRL din Cluj Napoca în cea a Arhiepiscopiei Timișoarei. Vorbim practic despre un antecontract de vânzare-cumpărare (promisune) parafat, din partea Mitropoliei Banatului, de ÎPS Ionel Selejan, consilier- patrimoniu preot Timotei Anisorac și consilier – juridic Ioan Bălăngean.
Prețul de adjudecare: 3.150.000 Euro! Așa cum rezultă din documentele intrate în circuitul civil, la data înțelegerii, Mitropolia Banatului a plătit în contul firmei din Cluj-Napoca un avans de 100.000 euro urmând ca, cel târziu până pe data de 25 septembrie a.c, la ora 14, să definitiveze forma finală a tranzacției.
Totuși, în caz de avarie, așa cum arată înscrisurile dintre părți, Biserica mai poate cere o ultimă amânare, înainte de a parafa forma finală a contractului de vânzare-cumpărare pentru imobilul de pe bv. C. D. Loga nr. 3 din Timișoara, cel târziu până pe de 16 octombrie a.c și doar în condițiile plății unui avans suplimentar de 500.000 euro! Acum, în caz că cineva se întreabă cine sunt cei de la SC Studium Green SRL, până nu demult, răspunsul Mitropoliei Banatului ar fi fost unul simplu și fără echivoc: necuratul!
Nu de alta riveranii din zona străzilor Mihai Eminescu – C.D. Loga – Miron Cristea – 20 Decembrie 1989, în frunte cu clericii ortodocși, au protestat vehement împotriva proiectului de dezvoltare imobiliară propus de actualul partener al Arhiepiscopiei Timișoara: un turn de 9 etaje cu belvedere, în jur de 450 de locuri de parcare în subteran și clădiri moderne cu funcțiuni mixte de locuințe colective și birouri, în imediata vecinătate a Catedralei Mitropolitane și a Primăriei Timișoara.
Pe atunci, vorbele arhidiaconului Timotei Anișoreac – consilier de patrimoniu al Mitropoliei Banatului au fost dure. În primul rând, că Mitropolia are 10,5 metri la cornișă, iar proiectul imobiliar vine cu 16 metri în plus. Apoi, că înaltele fețe bisericești sunt deranjate de suprapopularea zonei și de nivelul de zgomot. Mai mult, Biserica nu este de acord nici cu ieșirea de aprovizionare, propusă în proiect, vizavi de reședința mitropolitană.
Și, peste toate, a existat și o îngrijorare vizavi de pilonii de lemn pe care se sprijină Catedrala și care, din pricina lucrărilor subterane și schimbării de mediu, ar putea putrezi! În traducere liberă – NU pentru dezvoltarea imobiliară a celor de la SC Studium Green SRL din Cluj Napoca! Așa a a fost atunci! Azi, de cealaltă parte a baricadei au rămas doar riveranii că, între timp, Biserica a bătut palma cu… dușmanul.
Offside urbanistic
Azi, în ciuda faptului că Arhiepiscopia Timișoara nu este încă proprietar tabular al imobilului de pe bv. C.D. Loga nr. 3, căci există doar o promisiune de vânzare-cumpărare între părți, prelații au început lucrări de igienizare asupra clădirii și alte… reparații urgente! Și șantierul a început pe data de 26 iunie 2023, exact a doua zi după ce Biserica și-a înscris drepturile de ipotecă în Cartea Funciară, asupra clădirii în care a funcționat Inspectoratul Școlar Timișoara. Fără niciun fel de autorizație de construire, doar în baza unui aviz de la Monumente, viitoarea proprietate a Mitropoliei Banatul a intrat, de fapt, în consolidări capitale: se schimbă țigla de zor, se repară acoperișul, se execută lucrări electrice, de pardoseli și zugrăveli.
Toate sub promisiunea fermă, autentificată notarial, că Mitropolia Banatului ”își va da acordul pentru pentru orice fel de construcții viitoare pe imobilul învecinat, ce vor fi avizate și autorizate în condițiile legii, acceptând derogări convenționale în materie de distanțe minime între clădiri și limitele de proprietate, servituți de vedere…”. Adică, Biserica nu se va mai opune turnului de 9 etaje, sutelor de locuri de parcare subterane, care ar fi putut afecta Catedrala, clădirilor de birouri, comerț și locuințe colective etc. etc! Și toate astea pentru achiziția unui imobilul ultracentral, la o suma de peste trei milioane de euro. Cât despre interesele riveranilor, acestea au fost lăsate, evident, în plata Domnului!
Acum, nici nu mai contează că pe lângă costul total al imobilului, conform primelor estimări economico-tehnice, ca să-l facă funcțional și să-l introducă în circuitul intern al Mitropoliei Banatului, căci așa cum se știe, viitoarea funcțiune a clădirii va fi una de seminar teologic, Biserica va mai fi nevoită să investească circa un million de euro. Ceea ce contează e că Arhiepiscopia Timișoarei, în baza înțelegerilor tacite cu SC Studium Green SRL, a demarat lucrări de renovare, fără autorizație de construire, contrar legii, într-un ansamblu imobiliar care, conform documentelor, este monument istoric. Sub ochii autorităților locale, în plin centrul Timișoarei, la o aruncătură de băț de primăria de sticlă a lui Dominic Fritz!
Și tot dezmățul preoțesc a demarat, în ciuda faptului că, pe data de 18 iunie 2023, cu exact 3 zile înainte de a se parafa ante-contractul de vânzare-cumpărare dintre SC Studium Green SRL și Mitropolia Banatului, firma din Cluj – care și azi, până la semnarea în formă definitivă a contractului, este proprietara imobilului – NU a primit autorizație de construire din partea Primăriei Timișoara pentru renovarea fostului sediu al Inspectoratului Școlar Timiș. Asta rezultă, fără niciun fel de dubiu, din adresa cu nr. UR2023-002474, eliberată de autoritățile locale ca urmare a solicitării dezvoltatorului imobiliar de a efectua lucruri de „Consolidare și punere în siguranță a clădirii Internatului Liceului Evreiesc (fostul Inspectorat Școlar Județean) „, situat în Timișoara, strada CD Loga nr. 3
Una peste alta, după cum se desprinde din documente, avizul Primăriei Timișoara nu a putut fi favorabil, din cauza următoarelor considerente. În primul rând pentru că solicitarea, chiar dacă avea ca scop consolidarea și punerea în siguranță a clădirii, din documentația depusă de SC Studium Green SRL a reieșit un alt obiectiv decât cel pretins și pentru care a fost emis Certificatul de Urbanism. Mai mult, conform expertizei tehnice, imobilul se încadrează în clasa de risc seismic Rs Ill si nu sunt necesare lucrări de consolidare a structurii clădiri.
Așadar, în traducere liberă, chestiunea sună cam așa: s-a cerut o autorizație de construire, în motivare fiind prezentată consolidarea clădirii deși din expertiză rezultă că imobilul nu prezintă probleme la cutremur. Când de fapt, încă din primul moment, s-a urmărit un singur lucru – lucrări de reparații interioare, la acoperiș și la fațadă, fără documente de urbanism, calate pe clădiri-monumente istorice. Practic, un scurtcircuit administrativ! O șmecherie!
Dublă măsură
Oricum, n-a contat căci, așa cum rezultă din probe, începând cu data de 26 iulie 2023, în beneficiul Arhiepiscopiei Timișoarei, în calitate de viitor proprietar al imobilului de pe bv. C. D. Loga nr. 3, au început să se execute de zor lucrări de reparații interioare (electrice, apa-canal, podele și zugrăveli) și exterioare (fațadă și acoperiș), la o clădire monument-istoric, fără o autorizație de construire. În ciuda faptului că Primăria Timișoara a respins documentația, considerând-o o simulare și o șmecherie imobiliaristă, de o lună de zile, sub ochii inspectorilor de zonă ai administrației, ai polițiștilor locali și ai inspectorilor de la ISC, șantierul Mitropoliei Banatului pare de neoprit și… de neatins! Nici urmă de amenzi și nici vorbă de vreun dosar penal căci, în cazul monumentelor istorice, legea e clară!
Și ca să fie și mai limpede, în special pentru autoritățile locale cu atribuțiuni pe piața construcțiilor, la finalul textului, în atașament, se regăsesc circa 10 imagini cu tot atâtea clădiri centrale și absolut toate monumente istorice care, în momentul de față, sunt în renovare. Fără nicio excepție, absolut toate imobilele, aflate în șantiere deschise, au afișate, conform legii, toate datele problemei: constructor, arhitect, beneficiar și, mai presus de orice, numărul autorizației de construire! Altele, așa cum e și cazul imobilului monument istoric de pe strada Alexandru Mocioni nr. 3 din Timișoara, au două autorizații de construire emise de Primăria Timișoara, atât pentru intervenții exterioare la fațadă, cât și pentru renovări interioare.
Toate imobilele, după cum rezultă din planșele foto, au autorizații de construire, așa cum e și normal! Și legal! Mai puțin viitoarea proprietate a Arhiepiscopiei Timișoarei, situată pe bv. C. D Loga nr. 3! Un imobil la care, de o lună de zile, se lucrează la greu, de la acoperiș până la nivel de podea, cu intervenții clare la fațada exterioară. Și nimeni nu zice nimic! Nici Fritz de la Primărie, nici Predescu de la Monumente, nici Hajdu de la Poliția Locală și nici Popescu de la Inspectoratul de Stat în Construcții. Că așa e în viață: sfinții cu sfinții și fraierii cu fraierii. Amin!
Domnule gazetar,
În 2011 ați scris articolul de mai jos unde ați criticat faptul că “țiganii de mătase” (așa i-ați numit în articol) au cumpărat toate clădirile importante din centrul Timișoarei și făceați referire și la Bulevardul Loga.
https://jurnalul.ro/special-jurnalul/anchete/cum-a-ajuns-mica-viena-o-strehaie-a-banatului-594119.html
În 2023 criticați faptul că mitropolia a cumpărat o clădire pe Bulevardul Loga, pe care vroiau să o cumpere “țiganii de mătase”.
Să vă povestesc:
Mai multe familii “de mătase” au decis să pună mână de la mână și să cumpere această clădire. Dumneavoastră ne spuneați intr-un comentariu anterior:
“A existat o singura oferta dinspre riverani, doar verbala, la un preț foarte mic, verbalizare făcută la mișto.”
Nu este așa. Au oferit un preț foarte bun. Dar se pare că v-a scăpat această informație.
Faptul că mitropolia investește în această clădire și îi redă strălucirea de odinioară, este un lucru bun. Pentru că această clădire va rămâne a orașului, nu pleacă mitropolia cu ea la Constantinopol.
Referitor la autorizațiile de construcție:
De când au început lucrările de reabilitare ale acestei clădirii, au venit în control toate instituțiile statului și surpriză mare, mitropolia are toate avizele și autorizațiile.
Așadar, domnule gazetar, cu profund respect, vreau să vă informez că sunteți dezinformat.
Pentru o mai bună documentare în viitorul articol, vă rog să citiți acest curs care se predă în anul întâi la Facultatea de Jurnalism.
Se numește: “Metode de cercetare” scris de Lector dr. Dragoş Dragoman.
Vă trimit link-ul:
https://ro.scribd.com/doc/123130678/Metode-de-cercetare-curs-jurnalism-CRP
PS: Mircea Eliade în “Jurnalul portughez spunea:
“A trăi cu ziarele înseamnă a te imbeciliza.”
Să cercetați vă rog și să ne scrieți un articol în acest sens. Mă refer la spusele lui Eliade. Nu sunt sigur dacă a avut “autorizație” de la Academia Română pentru acest text.
Mulțumesc!
Repet:
– oferta țiganilor a fost de 1,5 milioane euro, mult sub valoarea reala a clădirii. Deci, oferta la mișto și doar verbala. Exista o discuție cu rromul din Germania, telefonică😉
– Mitropolia nu are AC ci doar un aviz de la monumente. Avizul nu tine loc de AC! Dacă aveti AC-ul va rog sa il publicați, aici! Au luat, se pare, chiar și amenda, ieri. Evident, pentru ca nu au așa ceva…
– in rest, mulțumesc pentru sfaturi. Întodeauna sunt binevenite.