Mai mult decât atât, cei doi urbaniști, Cristina Bogdan și Cristian Junea, ultimul arhitect-șef al Primăriei Reșița, în calitate de foști angajați la SC Chrom Art and Architects SRL și SC Project Ace Studio SRL, au solicitat administrației locale de la marginea Timișoarei încetarea emiterii tuturor actelor subsecvente, care derivă din cele peste o sută de autorizații de construire, până la identificarea cauzei care a generat toată această situație ilegală! La pachet, aceeași solicitare a venit și din partea SC Chrom Art and Arhitects SRL, prin Dana Sărăndan (Tunaru), care a somat Primăria Giroc, indirect, să blocheze toate intabulările construcțiilor în Cartea Funciară, pe motiv că cele 123 de acte administrative au fost supuse atenției și verificărilor Inspectoratului de Stat în Construcții – Aparat Central.
Și povestea arată exact așa! La data de 23 octombrie a.c., pe mailul administrației locale, a aterizat o primă sesizare, semnată de arh. Cristina Bogdan. Pe scurt, fără să nominalizeze persoanele sau instituția, edificatorul susține că i-au fost supuse atenției o serie de autorizații de construire care, în faza de proiect tehnic, poartă semnătura și ștampila sa! Mai exact, un număr de 59 de autorizații de construire, eliberate în perioada 18 ianuarie – 06 decembrie 2021, pe numele unor persoane fizice sau juridice, în mare parte dezvoltatori imobiliari de pe raza comunei Giroc: Avauto SRL, Tripsola SRL, Pes4U SRL, A&B Investment SRL, Premium GSA SRL, Burescu 7 Fil Design Construct SRL, Imo Daily Residence SRL, ASD Building Development SRL, Anastasia/Emaar/Jabal SRL, Omega Estate SRL, Imago Residence SRL, Panoramic Greencity SRL, CM Ideas SRL, MFM Company SRL etc.
În aceeași sesizare administrativă, tot arh. Cristina Bogdan mai spune două lucruri esențiale. Primul, pe care-l și probează prin anexarea unor documente, ar fi că, în luna noiembrie 2020, a solicitat retragerea din Ordinul Arhitecților din România – Filiala Timiș și, odată cu această acțiune, și suspendarea dreptului de semnătură, care a avut loc pe 14 ianuarie 2021, când a predat ștampila de arhitect. Ca atare, așa cum rezultă din evidențe, de la începutul anului 2021, în mod legal, arh. Cristina Bogdan n-ar mai fi putut semna, în calitate de expert, niciun fel de proiect. Și tot din documente rezultă că, la data de 9 iunie 2021, petiționara, care lucrase o bună perioadă și la SC Chrome Art and Architects SRL, și-a încheiat contractul cu SC Project Ace Studio SRL.
Partea interesantă abia cum urmează căci, în sesizarea pe care a adresat-o Primăriei Giroc, urbanistul susține că a deținut calitatea de martor în dosarul penal nr. 92/P/2022 al DNA Timișoara, ocazie cu care a descoperit două documentații cu semnătura sa în fals, purtând cartușul SC Chrom Art and Architects SRL, beneficiar fiind SC Mimo Real Estate SH SRL: ” Nici eu și nici societatea Chrom Art and Architects SRL nu am avut relații contractuale cu beneficiarul lucrării și nici un alt contract de prestări servicii către un terț. În cursul săptămânii trecute, mi s-au solicitat răspunsuri cu privire la alte numere cadastrale, CF 415767 și 415766, terenuri cuprinse în AC 117 /2019, tot pe numele aceluiași beneficiar. Bănuiesc ca actele au fost, de asemenea, falsificate. Din câte am înțeles, imobilele autorizate au fost și intabulate parțial”.
Pe bandă!
Ulterior, după plângerea arh. Cristina Bogdan, tot pe mailul Primăriei Giroc, a urmat o alta, de această dată, formulată de patronatul SC Chrom Art and Architects SRL, Dana Sărăndan. Povestea e cam aceeași și, din nou, la fel ca și în cazul urbanistei, datele au fost supuse atenției societății tot de către persoane nenominalizate: ”…societatea nu are contracte de prestări servicii cu SC Burescu7Fil Design SRL, SC Mabu Imobiliare SRL, Burescu Ioan Radu și Aurica Luminița, SC Anastasia/Emaar/Jabaal SRL și SC Omega Estate SRL”. Mai mult, că la data eliberării celor 5 autorizații de construire pentru entitățile de mai sus, recte 30 martie – 7 septembrie 2021, ”…arhitect Cristina Bogdan, angajat în cadrul societății noastre, avea suspendat dreptul de semnătură și ștampilă, făcând astfel imposibilă obținerea dovezii OAR, în vederea eliberării documentelor urbanistice”. Deci, din nou, referiri la fals, uz de fals, evaziune fiscală și muncă la negru.
În fine, ultime două sesizări, care au parvenit Primăriei Giroc, în tranșe, au fost expediate de către arh. Cristian Junea, fost angajat al SC Chrom Art and Architects SRL și SC Project Ace Studio (iunie 2021 – martie 2022), actualmente arhitect-șef al Primăriei Reșița. Și arhitectul Junea pune sub semnul întrebării, la fel ca și fosta sa colegă Cristina Bogdan, tot un număr de 59 de autorizații de construire, emise de Primăria Giroc, în baza unor proiecte care poartă ștampila și semnătura sa, dar fără plata taxei către OAR Timiș: Agromec SA, Ivuț Lucian, Repsol Construcții Rezidențiale SRL, Sofia Carmel Construct SRL, Pro Casa Residential Construct SRL, Neo Lidero SRL, Zifcsak Ianko, Pintea Adrian, Imo Daly SRL etc.
Cert e că, dincolo de falsurile denunțate de arh. Cristina Bogdan și de nefiscalizarea unor contracte de prestări servicii, la unison, toți 3 petiționari vorbesc, în finalul plângerilor, despre același lucruri. În primul rând că proiectantul general, direct sau printr-un joint venture alături de SC Chrom Art and Architects SRL, la toate cele 123 de autorizații de construire, asupra cărora planează suspiciuni, este SC Project Ace Studio SRL, societate care a gravitat în siajul fostului arhitect-șef al comunei Giroc, Florin Roman. Ca, în final toată echipa să încheie identic: ”Solicit instituției dumneavoastră încetarea emiterii actelor ce derivă în baza autorizațiilor de construire sus menționate, până la identificarea modalității în care s-a generat aceasta situație. Am făcut demersurile legale necesare în înștiințarea I.S.C. – APARAT CENTRAL în vederea verificării situației și remedierea acesteia”.
Cât despre mult trâmbițata existență sau inexistență a taxei OAR, așa cum știe toată lumea, de la administrații locale, ISC și până la arhitecți, Legea 50/1991 privind autorizarea lucrărilor de construcții prevede foarte clar care sunt actele care trebuie să stea la baza unei autorizații de construcții. Și, în normele metodologice din 12 octombrie 2009, la articolul 46, care se referă la verificarea conținutului unui asemenea document scrie clar, la litera i, că arhitectul are obligația să verifice, printre altele, dacă ”este aplicată pe piesele scrise și desenate parafa emisă de OAR, care confirmă dreptul arhitectului de a proiecta și a semna documentațiile, în condițiile art. 9 alin. 1 lit. a (adică, arhitect cu diplomă recunoscută de statul roman) și art. 24 alin. 1 lit. c. (responsabilități și sancțiuni – semnarea de proiecte tehnice, fără diplomă sau certificare) din Lege 50/1991”. Deci, nicio poveste cu vreo obligație fiscală, către OAR, la emiterea autorizațiilor de construire. Că există cutume și protocoale, asta e o altă poveste.
Bal mascat
Acum, încă din capul locului, sunt de făcut câteva precizări. Una ar fi că, la prima vedere, sesizările celor 3 entități (două persoane fizice și una juridică) sunt o veritabilă bombă nucleară. Căci – nu-i așa? – un număr de 123 de autorizații de construire, care au în spate tot atâtea imobile, în marea lor majoritate construcții colective, au la bază, pe alocuri, documentații tehnice care, azi, după 2-3 ani, nu mai sunt recunoscute de către semnatari. Unul zice că nu mai avea drept de iscălitură și nici ștampilă, la data eliberării AC-urilor dar, oricum, ambii, la unison, susțin că, pentru toate documentele administrative, care poartă antetul Primăriei Giroc, nu s-a plătit taxa ”obligatorie” pe fiecare proiect în parte către Ordinul Arhitecților – filiala Timiș. Deci, în primă fază, un posibil prejudiciu la OAR, fals și uz de fals!
O altă chestiune interesantă, așa cum rezultă din probe, ar fi forma organizată în care au aterizat sesizările pe mailul Primăriei Giroc. Nu în ultimul rând, ordinea de adresabilitate, acuratețea informațiilor, formulările lingvistice și, cu atât mai mult, similaritățile și greșelile gramaticale din cuprinsul petițiilor, atât din cele tabelare, cât și din cele letrice! Așadar, în data de 23 octombrie 2023, ora 13.34, prima petiție care a intrat pe mailul Primăriei Giroc a fost a Danei Sărăndan de la SC Chrom Art and Architects SRL, urmată, la două minute pe ceas, la 13.36, de cea a arhitectei Cristina Bogdan. Ulterior, la ora 15.13, a aterizat și plângerea arh. Cristian Junea, șeful Serviciului de Urbanism din cadrul Primăriei Reșița, sesizare la care funcționarul public a mai adus o completare, a doua zi (24 octombrie a.c.), la ora 15.46, tot pe mailul administrației de la marginea Timișoarei.
Cert e că toate petițiile, care au venit dinspre privat, conțin exact aceleași capete tabelare (în Excel – ordine, aliniamente, coloană, caractere de scris, mărimi de fonturi etc), care sunt folosite în cadrul Biroului de Urbanism din Primăria Giroc. Deci, având în vedere și acuratețea datelor info-urbanistice din sesizările celor 3 entități, este mai mult decât evident că lucrătura petiționară este din interiorul administrației locale. Și că, indiferent de eforturi conspirative, menite să dea o aparență de neutralitate sau externalizată, toate au eșuat în momentul în care ordinea de adresabilitate, în care au fost trimise mailurile către Primăria Giroc, arată exact așa: secretar@giroc.ro și viceprimar@giroc.ro! Fără să mai luăm în calcul și fraza celebră, care se repetă în fiecare petiție – ”… mi s-au supus atenției”!
Acum, nici nu mai contează că, în vreo 48 de ore, ca să nu se răcească pâinea prea tare, Primăria Giroc a dat drumul la o plângere penală, la care a atașat cele 4 mailuri provenite de la arhitecții Cristina Bogdan și Cristian Junea, dar și de la patronatul SC Chrom Art and Architects. E mult spus că administrația locală a semnalat procurorii în această speță, care are toate elementele constitutive ale unei chei franceze, pentru că denunțul a plecat doar cu semnătura secretarului instituției, Carmina Mateia. Asta pentru că (vice)primarul Dan Vîrtosu a refuzat să iscălească plângerea penală, motivând că nu face jocurile nimănui și că, la bază, este un conflict între două entități private, care nu privește administrația locală.
Acum, dincolo de faptul că toate cele trei sesizări par mai degrabă niște denunțuri coordonate, decât plângeri administrative, acestea și-au atins scopul, cu manta, prin antetul Primăriei Giroc. Ce nu e de mirare, însă, e faptul că, în graba mare, din toate autorizațiile reclamate au mai scăpat unele, emise de aceeași entitate publică de la marginea Timișoarei: pe 2022 – numerele 239, 289, 290, 298 și 347 și pe 2023 – numerele 11, 21, 32, 50, 59, 189 și 190. Toate trecute prin aceeași SC Chrom Art and Architects SRL. Acum, dacă tot e bal, poate se mai găsește vreun binevoitor care să mai trimită un email la Primăria Giroc. Unul singur, nu în grup organizat! Doar așa, de dragul artei, ca să se lămurească și localnicii că nu există dublă măsură în administrația locală și că legea e una singură. Una pentru toți! La fel e și cu plângerile penale – să ajungă la toată lumea!
Vrăjeală marca Vocea Timisului
Mai mult de doua cuvinte? Altfel, ecou și mangleala marca West😉
Cam ciudat dar, ca vechi proiectant, ma felicit ca nu am avut atat de multe “relații” să primesc comenzi pentru zona Giroc. Ani de zile se scurgeau informații despre “clanul” din jurul arhitectului Florin Roman. Se autodenunță sau denunță, nu este important! Sa se ancheteze corect ar fi util.