Maraton de audieri pentru DESCOPERIREA „cuţitaşului” din Complexul Studenţesc. E chestiune de ore până când va FI PRINS

- Advertisement -

Duminică, pe data de 25 mai 2014, în jurul orei 5:00, în staţia de tramvai din apropierea Sălii Sporturilor „Constantin Jude”, a fost descoperit un tânăr înjunghiat, în stare gravă. Acesta a fost transportat de urgenţă la spital, fiind operat de urgenţă, starea sa fiind stabilă în acest moment.

Oamenii legii fac tot posibilul pentru descoperirea făptaşului, iar după ce poliiştii au solicitat unităţilor comerciale din zonă înregistrările de pe camerele de filmat de la exteriorul acestora, la Parchet a demarat o amplă acţiune de audieri a mai multor persoane care pot oferi indicii cu privire la elucidarea acestui caz.

„Nu am identificat autorul deocamdată. S-a înregistrat dosarul, sub aspectul săvârşirii tentativei de omor, iar după ce au audiat astăzi mai mulţi martori oculari au făcut deja un portret robot al autorului. Ar putea fi un boschetar, dar nu pot confirma asta” ne-a declarat Mihaela Pop, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş.

„Mai ştim că tânărul înjunghiat a fost dus la spital, unde a fost operat de urgenţă. Medicul legist a constatat că viaţa victimei a fost pusă în pericol, ca urmare a rănii suferite. La incident au fost şi martori oculari, urmează doar să mai fie identificat autorul. Colegii mei speră ca acest lucru să se întâmple cât mai repede, poate fi o chestiune de ore până la descoperirea făptaşului” ne-a mai spus reprezentanta Parchetului Timiş.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Articole asemănătoare

Din aceeași categorie

Poliția Rutieră Timiș a tăiat în carne vie

E greu de crezut că și azi mai sunt...

Hoții de catalizatoare, din nou în acțiune! Doi tineri, prinși în flagrant de polițiști

Polițiștii Secției 5 Timișoara au surprins în flagrant doi...

Mircea Ionescu, fost director Romtelecom Timiș, protagonistul unui accident rutier, sub influența alcoolului

Mircea Ionescu, fost director Romtelecom Timiș, actualmente patron al...

Marti 13 – zi cu ghinion pentru doi hoti care au furat o schela metalica, la Timisoara

Doi bărbați, în vârstă de 20 și 35 de...