Pregătirile pentru iarna din acest an au început deja, iar utilajele şi materialele antiderapante sunt în stoc şi disponibile în orice moment conditiile meteorologice le fac necesare. Cei doi operatori responsabili cu aprovizionarea acestor utilaje şi materiale, dar şi cu prestarea propriu-zisă a activitaţii de curăţare şi transport a zăpezii de pe căile publice şi menţinerea acestora în stare funcţionabila buna pe timp de polei sau îngheţ ,sunt S.C. RETIM ECOLOGIC SERVICE S.A. şi S.C. DRUMURI MUNICIPALE TIMISOARA S.A.
Cele două companii, pentru care s-au încheiat contracte pentru o perioada de 6 ani, se vor ocupa de toate cele 6 sectoare în care este împărţit Municipiul Timisoara. S.C RETIM se va ocupa de curăţirea zăpezii în partea de Nord a oraşului faţă de canalul Bega, iar S.C. DRUMURI MUNICIPALE TIMISOARA va avea ca responsabilitate partea de Sud a oraşului. Pentru a putea face faţă urmărilor fenomenelor meteorologice periculoase în iarna aceasta, cele două companii se pot folosii de peste 400 de tone de sare, aproximativ 50 de tone de clorura de calciu(care este folosită tot ca un material antiderapant), şi mai multe utilaje necesare deszăpezirii drumurilor şi a răspândirii pe acestea a materialelor antiderapante.
Unul din lucrurile de pe lista “de făcut” a primarului Nicolae Robu e să fie mai vigilent la acţiunile celor doi operatori , care nu vor fi plătiţi dacă activitatea de curăţire a cailor publice in timpul iernii nu este una calitativă şi satisfăcătoare. Mai mult, acesta a spus ca va fi mai atent să nu apară facturi sau plăţi pe perioade în care nici macar nu a nins, cum s-ar fi întâmplat în anii precedenţi.
Codruţa Oprean