Neatenția la volan și în mod deosebit nerespectarea culorii roșii a semaforului electric, sau galben cum o ”văd” unii șoferi, a fost aproape de a provoca o nenorocire pe străzile din Timișoara. Luni, 3 noiembrie 2014, în jurul orei 9:40, două autoturisme s-au ciocnit puternic la intersecția dintre străzile Cluj și Eroilor de la Tisa, o intersecție semaforizată.
Un autoturism Volkswagen Passat, înmatriculat în județul Iași, se îndrepta regulamentar pe strada Cluj dinspre Piața Leonardo da Vinci către Spitalul Județean, iar la un moment dat, după ce a pătruns în intersecția cu strada Eroilor de la Tisa, pe culoarea verde a semaforului, o mașină Opel Astra, venită din lateral, i-a ieșit în față, iar șoferul Passat-ului a intrat violent în aceasta.
Șoferul Opelului, vinovat de producerea accidentului, susține ca a intrat pe culoarea galbenă în intersecție, însă acesta a omis faptul că semaforul de pe strada Eroilor de la Tisa nu are funcțională această culoare la revenirea de la verde pe roșu.
Mai grav de atât, pe lângă inconștiența de care a dat dovadă sfidând culoarea semaforului (fiecare dinte noi știm bine că semafoarele nu sunt astfel programate încât mașinile din două direcții să poată pătrunde în intersecție astfel încât să se poată produce accidente de acest gen), după izbitură, Opel-ul a fost la un pas de a curma viața unui trecător. Un biciclist aflat la marginea trecerii de pietoni pentru a traversa strada, îndreptându-se spre Michelangelo, a fost la numai câțiva centimetri de a fi lovit de Opel, după ce mașina a fost izbită de Volkswagen, însă biciclistul a apucat să se ferească în ultima fracțiune de secundă.
Mașinile au fost distruse în proporție destul de mare, însă, din fericire, ambii șoferi au scăpat doar cu câteva contuzii și sperietura cauzată de impact.
[responsive_youtube https://www.youtube.com/watch?v=qiHfN_i58ng&feature=youtu.be]