Edilul-şef al Timişoarei a postat duminică, 26 ianuarie 2014, un nou sondaj pe reţeaua sa favorită de socializare. Nicolae Robu chestionează timişorenii cu privire la un nou proiect – politic de această dată.
Primarul Capitalei Banatului vrea să afle de la timişoreni dacă la alegerile europarlamentare aceştia doresc ca partidul pe care-l conduce în plan local să meargă pe liste comune împreună cu Partidul Social Democrat şi Particul Conservator, alături de care a format USL, sau să o facă pe cont propriu.
Sondajul a fost postat pe Facebook, în grupul creat de Robu, „Împreună pentru Timişoara” şi din cei puţin peste 80 de votaţi pe care acesta îi are, la ora redactării acestui material, numai patru vor liste comune, ceilalţi solicitând ca listele să fie separate.
Sondajul a stârnit, aşa cum era de aşteptat, reacţii dintre cele mai diverse. „PSD=FSN de ce după 25 de ani de la Revoluţie ar vota timişorenii socialismul infect a lui Iliescu? Domnule Robu aţi ajuns primar că sunteţi de la PNL, dacă eraţi de la PSD nu vă vota nimeni” spune unul dintre timişorenii care a răspuns provocării lansate de edil. „Să nu se prezinte că oricum sunt degeaba acolo… aş prefera oameni competenţi acolo şi în poziţile de conducere, nu membri de partid… Şi dumneavoastră domnule primar aţi ajuns primar pentru că sunteţi omul Nicolae Robu nu pentru că sunteţi de la partidul X” mai scrie un timişorean. „Orice asociere cu PSD este o ruşine!!!” afirmă un altul, iar părerile tind să se „înăsprească”, pe malurile Begăi, la adresa partidului condus de premierul Victor Ponta.