Alexandru Andrieș revine pe scenă, la Timișoara: ”Aici mă simt ca acasă”

- Advertisement -

Noul album al artistului a fost lansat cu ocazia a 30 de ani de la debutul discografic al lui Alexandru Andrieș, iar Timișoara va fi primul oraș din turneul de prezentare al albumului aniversar INTERIOARE, Alexandru Andrieș motivând că aici se simte ca acasă. Alături de artist, pe scena Filarmonicii se vor afla și Maria Ioana Mîntulescu, Berti Barbera și Sorin Romanescu.

Cu peste 3.000 de concerte și peste 60 de proiecte muzicale în portofoliu, după 30 de ani de la debutul discografic, Alexandru Andrieș spune că se simte “exact ca atunci când am intrat prima dată în studiourile Electrocord, împreună cu Maria Ioana Mîntulescu, Mircea Marcovici și Mihai Farcaș, să începem imprimările la INTERIOARE. Abia aștept să mai facem un disc, abia aștept să mai facem un concert. Mă simt foarte bine, zău!” În paralel cu cariera sa muzicală, Alexandru Andrieș este și Conferențiar Doctor la Institutul de Arhitectură “Ion Mincu” din București.

Albumul aniversar INTERIOARE a presupus remasterizarea materialului original din 1984 la nivelul anului 2014. Acesta ar fi putut să apară și în format vinyl, însă Alexandru Andrieș a renunțat la idee: “Povestea cu formatul vinyl (mai bine spus, lipsa formatului vinyl la această ediție) e foarte ușor de explicat: inițial, albumul INTERIOARE a apărut, în 1984, doar în format vinyl, ulterior și pe casetă audio, și n-am văzut rostul reluării acestui format după 30 de ani.”

Artistul spune că a ținut neapărat ca primul concert al acestui turneu să fie la Timișoara, din mai multe motive. “Cel mai important este faptul că aici mă simt ca acasă și abia aștept să întâlnim din nou publicul timișorean. În sala Filarmonicii “Banatul” am cântat acum mulți ani, împreună cu formația PRO MUSICA. Acum vom fi în formula Maria Ioana Mîntulescu (voce) – Berti Barbera (percuție și muzicuță) – Sorin Romanescu (chitară) și sper să fie o surpriză plăcută și frumoasă” a mai adăugat Alexandru Andrieș.

Prețul unui bilet la concert variază între 40 și 60 de lei. Biletele pot fi achiziționate de pe Eventim.ro, din reţeaua magazinelor Orange, Germanos, de la casieria Teatrului Naţional Timişoara şi din librăriile Cărtureşti.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Articole asemănătoare

Din aceeași categorie

Concert hip-hop cu Phunk B, la Timisoara

Phunk B revine în Clubul Capcana pentru un concert...

Trupa Rockabil isi lanseaza noul album LIVE, la Timisoara

Trupa Rockabil își lansează noul album, intitulat ”Un cântec...

Teo Milea concertează la Timisoara, in cadrul unui turneu national

Pianistul Teo Milea concertează în România în perioada 24...

Paula Seling colinda in Ajunul Craciunului la Timisoara

Paula Seling vă aduce la Timișoara concertul ”Colindăm, Colindăm”,...

Concert tribut Led Zeppelin, la Timisoara, cu sarbii de la Melmac Riders

Vineri, cu începere de la ora 21:00, timișorenii care...