Miercuri, la Primăria Timișoara a avut loc o ședință la care au participat ”căpeteniile” politice locale, alături de cele ale Federației Râmne de Fotbal, în frunte cu președintele acesteia, Răzvan Burleanu și secretarul general Gheorghe Chivorchian.
”Astăzi, am convenit cu conducerea Federației Române de Fotbal (FRF) -dl. Președinte Burleanu și dl. Secretar General Chivorchian-, să înființăm, la Timișoara, PRIMUL Centru de Excelență de Pregatire în Fotbalul de Performanță a Juniorilor, din țară” a specificat primarul Timișoarei, Nicolae Robu, pe Facebook, unde a precizat și câteva dintre detaliile acestuia.
”Vom începe cu o grupă de 25 de copii, care au împlinit vârsta de 14 ani, recrutați de scouterii federali, din Vestul țării (preponderent, dar posibil de oriunde, din țară și străinătate). Primăria va asigura pentru ei:
1. Școlarizarea într-o clasă specială la Liceul Sportiv „Banatul” din Timișoara;
2. Cazarea și masa la Internatul Liceului Sportiv „Banatul” din Timișoara;
3. Transportul local;
4. Terenurile de antrenament și joc;
5. Personalul de administrare a terenurilor de antrenament și joc.
Pentru sarcinile 4 și 5, Primăria va putea colabora cu UPT și CJT” anunță Robu, care omite să menționeze și sumele care vor fi alocate de la bugetul local pentru aceste activități.
”Echipa Centrului de Excelență va evolua în competițiile naționale la categoria de vârstă imediat superioară. Evident, este de așteptat ca Centrul să alimenteze cu jucători, alături de replicile sale din celelalte zone geografice, loturile naționale, dar și cele mai bune echipe de Liga I, printre care, speram, în curând se va număra și Poli” a mai precizat, aseară, edilul-șef al Timișoarei, în postarea sa de pe rețeaua de socializare.