Inspectoratul Judeţean de Urgenţă Banat a primit şase autospeciale şi utilaje din partea Consiliului Judeţean Timiş, astăzi, în cadrul unei ceremonii organizate lângă Palatul Administrativ din Timişoara. Graţie dotărilor în valoare de 11 milioane de lei, pompierii şi echipajele de pe ambulanţă vor putea interveni mult mai rapid în situaţii de urgenţă.
„Pe lângă timp, vom câștiga și în ceea ce înseamnă efortul depus de personalul inspectoratului și a celorlalte instituții care participă pentru gestionarea unei situații de urgență, pentru că aparatul de încărcat nisip se amplasează pe malul sau zona alăturată, iar transportul nisipului se va face cu mijloace mecanizate. În principal se reduce numărul de oameni care ar trebui să transporte sacii de nisip până la locul în care este înălțat digul. În ceea ce privește cele două autosanitare SMURD pe lângă faptul că sunt de ultimă generație și sunt cele mai noi din țară la momentul de față vor deservi două puncte de lucru. Cu ajutorul acestor două autosanitare SMURD vom fi în măsură să mai deschidem încă două puncte de lucru, unul la Topolovățul Mare, cu acces către autostrada A1, și punctul de la Giroc care există deja va fi deservit și de o autosanitară SMURD.
„, a declarat şeful ISU Timiş, Lucian Mihoc.
Preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, Călin Dobra, a promis că ISU Banat va beneficia şi pe viitor de vehicule de ultimă generaţie pentru a munci mai eficient.
„Prin investițiile pe care le-am făcut acum, de aproximativ 11 milioane, îmbunătățim activitatea ISU Banat și venim în sprijinul Ambulanței Timiș, cu dotarea celor două ambulanțe de tip B. Vreau să vă spun că dotările pentru ISU Timiș vor continua, avem cuprinse pe lista de investiții două noi ambulanțe pentru serviciul județean și pentru ISU alte investiții care vor duce la sprijinirea activității de oameni profesioniști devotați. A fost și o demonstrație scurtă cu un încărcător de nisip de care nu există la nivelul inspectoratului general la nivel național. Ambulanțele sunt dotate pentru intervenții în orice variantă. Sperăm să fie folosite cât mai puțin. Din păcate, rapoartele arată o creștere din ce în ce mai mare a numărului de accidente, ceea ce nu ne bucură. Ați văzut, avem și un încărcător pentru transport autopompe și pentru transport general, să nu mai avem probleme de timp. Un singur om le încarcă și le transportă la locul evenimentului. Îmi pare rău că nu a reușit să ajungă și ultima investiție și cea mai mare, e vorba de scara la înălțime de 70 de metri, care astăzi intră în țară, în câteva zile se omologhează și de săptămâna viitoare o vom avea funcțională. Este din nou vorba de o investiție care pe zona de vest nu există și care vine în sprijinul inspectoratului pentru intervenții la mare înălțime”,a declarat Dobra