Victor Ciorbea și-a anunțat vineri intenția de a candida pentru funcția de Avocat al Poporului și a notificat Parlamentul și conducerea Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) că s-a retras din poziția de membru neexecutiv al Consiliului ASF.
Declarația fostului premier vine după ce Anastasiu Crișu, fostul Avocat al Poporului, și-a anunțat demisia în 19 decembrie 2013. Între timp, funcția a fost ocupată de Ecaterina Teodorescu, împotriva căreia grupurile parlamentare PDL din Camera Deputaților și Senat au formulat, în 27 decembrie, o sesizare referitoare la neconstituționalitatea preluării atribuțiilor de către un adjunct al Avocatului Poporului.
Anunțul că Ciorbea va candida pentru poziția de Avocat al Poporului a produs o nouă reacție din partea membrilor Partidului Democrat Liberal. Andreea Paul, Președintele Comisiei Economice pentru țările din Inițiativa Central-Europeană (ICE) și prim-vicepreședinte al PDL, a declarat, într-un comunicat de presă, că fostul premier al României a pleacă din ASF la presiunea PDL care a sesizat Curtea Constituțională că Ciorbea că nu respectă experiența profesională impusă de lege.
„Victor Ciorbea fuge din ASF sub presiunea PDL care a sesizat Curtea Constitutionala pentru ca nu respecta experienta profesionala impusa de lege, dar nu se lasa si va candida la functia de Avocat al Poporului. Cu sprijinul PSD si al PNL, Ciorbea isi anunta public astfel intrarea cu o incalcare a legii de notorietate”, a explicat Andreea Paul.
Andreea Paul susține că transferul de funcție este dicatat de PSD și de actualul premier la României, Victor Ponta, care are nevoie Avocat al Poporului liniștit, compromis, care să nu împiedice mafia democrat-socialistă să își apere hoții:
„Cât de speriat este PSD că pierde puterea daca are nevoie de Ciorbea ca Avocat al Poporului? Mă întreb, cum să-i apere Victor Ciorbea pe români, când el însuși a încălcat conștient legea? Victor Ponta știe că oamenii lui nu respectă legea, că fură, dar își apără corupții și vrea să dărâme justiția, iar pentru asta are mare nevoie de un Avocat al Poporului liniștit, compromis, care să nu-l deranjeze. Ponta-Ciorbea, adică PSD și PNL, încearcă să dărâme acum legi și instituții doar pentru a-și apăra hoții. Până unde poate merge compromisul puterii? Până acolo unde încearcă să creeze o nouă modă în România a ‘săracilor infractori’ și a ‘săracilor politruci’ care nu mai știu pe unde să se așeze confortabil ca să-și poată face de cap. E moda ‘marilor’ juriști care încalcă zi de zi și conștient legea”, a încheiat democrat-liberala.