Arme, sarcofage și alte obiecte din perioada ROMANA, descoperite de MASCAȚII din Timișoara VIDEO

- Advertisement -

Vineri, 6 martie 2014, în baza autorizaţiei emise de Tribunalul Timiş, poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale, cu sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale, au efectuat o percheziţie pe raza municipiului Timişoara, într-un dosar în care se fac cercetări referitoare la operaţiuni ilegale cu obiecte de patrimoniu.

Ca urmare a percheziţiei, poliţiştii au găsit în locuinţa suspectului 28 de arme, 14 săbii, 3 baionete, o coloană votivă romană, 4 pietre de râşniţe, 6 posibile sarcofage romane, toate fiind susceptibile a face parte din patrimoniul cultural naţional. Bunurile descoperite au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor, urmând a fi supuse expertizei arheologice.

Oamenii legii continuă cercetările în dosarul penal întocmit sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de spălare de bani, furt calificat, însuşirea bunului găsit şi efectuarea de lucrări care pot afecta situri arheologice.

Acţiunea a beneficiat de sprijinul de specialitate al SRI. La activităţi au participat reprezentanţi din cadrul Direcţiei Judeţene pentru Cultură Timiş şi Muzeului Banatului.

[responsive_youtube https://www.youtube.com/watch?v=nql6A_WtNpE&feature=youtu.be]

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Articole asemănătoare

Din aceeași categorie